Meci plăcut sâmbătă, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, în contul etapei a IV-a a Seriei 1 a Ligii 3 de fotbal, mai ales în repriza a doua, când formația ieșeană, pregătită de antrenorii Cristian Ungureanu și Irinel Ionescu, a evoluat ceva mai aproape de pretențiile unei grupări ce și-a propus promovarea în Liga 2 după un prim act modest, în care a deschis scorul repede și apoi nici n-a mai atacat, dar nici nu s-a apărat convingător.

Reprize diferite: CS USV-CSM Iași 2020 – FC Bacău 2 2-1 (1-1)!

Emoții însă de la început pentru USV-CSM Iași. Niga a respins în minutul 2 reluarea lui Baciu, de la 7 metri, iar faptul că fusese ofsaid ar fi contat doar dacă ar fi fost gol. Simțind că nu-i de glumă, formația ieșeană a împins jocul în jumătatea adversă, iar în minutul 10 a prins-o pe FC Bacău 2 cu temele nefăcute. Voion a executat o aruncare de la margine până spre centrul careului, Marin a reluat cu capul pe spate, peste apărătorii adverși, iar stoperul Chelari a reluat în plasă cu capul, singur la 4 metri, chiar dacă mingea a trecut destul de aproape de portarul Gumenco: 1-0.

Debut de meci pe placul antrenorului Cristian Ungureanu, echipa a făcut câțiva pași înapoi, iar replica băcăuană a venit după patru minute, când Popescu și-a croit drum și culoar bun de șut de la 17 metri, dar Niga a plonjat și a respins. Deși cedase deliberat posesia, tot USV-CSM a avut situații mai bune, cărora nu le-a lipsit deloc mult să se transforme în veritabile ocazii de a majora scorul. Asofiei și Marin n-au fost prea preciși în loviturile lor de cap, Unghianu a trimis o pasă la portarul advers din poziție bună, la 18 metri, iar Popovici a ajuns târziu la centrarea lui Grad la bara a doua, în minutul 25.

În minutul 28 am revăzut faza golului, dar Grigorescu s-a trezit cu mingea la 7 metri, în centru, însă într-o poziție mult mai dificilă decât cea din care Chelari deschidea scorul și nu s-a petrecut nimic notabil. Niga s-a remarcat și în minutul 35, la șutul lui Popescu, care mai întâi îl evitase elegant pe Grad la 16 metri. 

FC Bacău 2 a restabilit egalitatea în minutul 37, prin Păun, din penaltiul oferit cadou de Alecsandru, care l-a bruscat inutil pe Ursu într-un duel aerian la marginea careului: 1-1! Agapi putea să-și aducă echipa în avantaj, dar șutul său de la 16 metri a trecut puțin pe lângă poartă!

Actul secund a început cu lovitura liberă de la 16 metri obținută și executată în forță de Marin, dar pe colțul portarului, iar Gumenco a respins. Ungureanu a operat primele schimbări în minutul 56, încercând să impulsioneze atacul, dar Popescu a avut iar o minge bună la marginea careului, însă a fost incomodat de Asofiei și a șutat departe de țintă. Marin însă a fost mult mai precis în minutul 61, când a speculat respingerea anapoda a lui Scurtu și a șutat plasat, la colțul lung, dar balonul a întâlnit bara!

Practic a fost anunțat golul din minutul 66, când Chelari a trimis o minge lungă, Marin a deviat cu capul angajându-l perfect pe Popovici, care a intrat decis în careu și l-a executat pe Gumenco: 2-1. Marin a reluat însă mult peste poartă din poziție excelentă centrarea lui Popovici, iar Asofiei a reparat în minutul 81 greșeala lui Chelari și a blocat șutul lui Tînjală.

S-a încheiat 2-1, jocul formației ieșene a arătat mult mai bine după pauză, dar este destul loc de progres. Trei puncte importante ce duc USV-CSM în trioul cu câte 10 puncte din fruntea clasamentului din care mai fac parte CSM Vaslui și CSM Adjud.

CS USV-CSM Iași 2020: Niga – Alecsandru, Chelari, Asofiei, Voion – Grigorescu – Unghianu (’56 Lambrinoc), Grad (’56 Olaru), Mocanu (’70 Buțerchi), Popovici (’87 Șova) – Marin (căpitan; ’87 Cuculescu). Rezerve neutilizate: Brînză – Pintilei, Tofan, Ciapă. Nu au prins lotul: Pavel – Ed. Sandu (accidentat), Turcu, Băbuță, Ilieș, Pitisciuc, Sîrbu, Călin, Pencea.

Celelalte rezultate ale rundei a IV-a: CSM Pașcani – CSM Vaslui 1-2 (1-0), Aerostar Bacău – Bradul Putna 3-1 (1-0) – vineri, Ceahlăul – AFC Od. Secuiesc 1-1 (1-0), KSE Tg. Secuiesc – CS Gheorgheni 4-2 (2-1) și Viitorul Onești – CSM Adjud 1-2 (0-0) – sâmbătă.

Etapa viitoare: CSM Adjud – USV-CSM Iași – marți, Bradul Putna – CSM Pașcani, CSM Vaslui – KSE Tg. Secuiesc, AFC Od. Secuiesc – Aerostar Bacău, FC Bacău 2 – Ceahlăul și CS Gheorgheni – Viitorul Onești – miercuri. Toate partidele vor începe la ora 17:00.

Material propulsat de Casa Auto Iași.

Foto: CS USV-CSM Iași 2020.

Citiți și: Noua Dacia Spring păstrează numele, dar schimbă totul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *