O mașină fără siglă se plimbă nestingherită pe străzile Iașului. Nu e vorba de un act temerar de tuning, deși modelul arată de parcă ar fi trecut nu pe la un tuner, ci la un maestru în „tailoring cars”, așa cum de fapt spun că fac mai toate numele grele când le vine o mașină la „croit”. La final de lună a sculptorilor ieșeni, ca un punct culminant, mașina a putut fi văzută în weekend la Palatul Culturii, în mai toate zonele importante ale Iașului și a fost parcată câteva nopți pe o străduță peticită din Tătărași, dar nici acolo n-a putut scăpa de ochii curioși și deopotrivă încântați ai trecătorilor.

Test Autoplay: KGM Actyon – Captivant!

Subiect de știre sau pentru o campanie de marketing, cert este că SsangYong poartă de acum și în România numele KGM, iar schimbarea devine cum nu se poate mai fericită când este întruchipată de o mașină ce întoarce toarte privirile. A fost stabilită cam în grabă întâlnirea mea cu Actyon, mi-a cam aglomerat programul, dar n-o puteam refuza. Așa o mașină nu se refuză. Am condus zeci de modele mai ofertante, dar Actyon este o revelație pentru o marcă aflată într-un progres atât de rapid încât nu poți să nu te gândești unde se va opri.

Dar deocamdată prezentul are prioritate, iar Actyon are toată prioritatea și nu-i exclus ca despre Noul Range Rover să fi spus cu ani în urmă că parcă ar avea montat și semnul „Cedează trecerea”. Parcă și Actyon s-a inspirat din designul exterior al rafinatului constructor britanic, dar mașina asta este spectaculoasă nu doar la exterior, ci și în interior.N-aș adăuga prea multe, mașina poate intra sub lupa unui priceput critic de artă, dar aș menționa că, la semafor, cei care făceau stânga virau cu ochii la Actyon, dar și că arcele roților din față continuă pe portiere parcă pentru a nu lăsa pe mâine ce poți să faci azi, iar prezentul pentru KGM este tot mai încurajator. Mașina oferită de dealerul Open Auto Center Iași n-a fost colată, așa cum sunt majoritatea modelelor luate la test.

Click AICI pentru continuarea materialului!

Citiți și ID.EVERY1: Volkswagen dezvăluie modelul său electric de 20.000 de euro! VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *