Conferință de presă joi în Copou dedicată celor două meciuri ale săptămânii, cel de miercuri (ora 17:30), în deplasare, cu Concordia Chiajna (Liga 2), din play-off-ul Cupei României, și cel de sâmbătă (ora 18:30), tot în deplasare, cu FC Hermannstadt, din etapa a VIII-a a Superligii. Despre meciul din Ardeal au fost evocate doar amintirile plăcute, victoria din penultima etapă a play-out-ului sezonului trecut însemnând în mare măsură evitarea retrogradării, antrenorul principal Tony da Silva precizând că se dedică în totalitate meciului de la Chiajna.

Tony a spus răspicat că vrea să aducă o premieră la Iași, și anume calificarea echipei în faza grupelor, așa cum este noul format al Cupei României. Va acorda credit jucătorilor mai puțin utilizați până acum în actualul sezon, dar numai doi sau trei vor apărea în prima echipă.

„Nu voi apela la multe modificări în prima echipă. Avem un obiectiv clar: calificarea în faza grupelor. Vrem să câștigăm. Vom întâlni o echipă bună, care sigur va fi foarte motivată. Vom fi însă și noi măcar la fel de motivați”, a promis Tony.

El se gândește la o victorie și în meciul de la Sibiu, mai ales că după acel meci va urma o pauză de două săptămâni pentru a face loc programului echipelor naționale, perioadă în care nu-i va avea la dispoziție pe Samayoa și D. Popa.

„Va urma o perioadă de pauză după meciul de la Sibiu, așa că le-am cerut jucătorilor mei două victorii. Dacă își vor îndeplini obiectivul, vor primi zile libere în plus. Trebuie să schimbăm mentalitatea, să jucăm la victorie orice meci, mentalitate care trebuie să se regăsească la fiecare angajat la clubului”, a precizat Tony.

Antrenorul de la CSM Poli Iași a fost însoțit de atacantul Teixeira, care a menționat că este la prima experiență departe de casă, de familie și are nevoie de timp de adaptare, însă este ajutat la acest capitol de colegii săi. Autorul unui gol superb, cu o execuție spectaculoasă de la distanță, în meciul cu Rapid, pierdut cu 1-2 vineri, în Copou, consideră că Poli este o echipă bună, capabilă să joace cu oricine de la egal la egal. Și Tony consideră că în ultimele dispute echipa sa a demonstrat că nu este mai prejos decât grupări cu bugete consistente, știut fiind faptul că gruparea din Copou speră să obțină concordatul preventiv ca formă de organizare pentru a dribla falimentul din cauza datoriilor acumulate!

Citiți și: Noul MG3 vă așteaptă la Open Auto Center Iași!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *