Primăria Iași a anunțat miercuri rezultatele proiectelor sportive ce vor fi finanțate în baza Legii 350. V-am informat deja că fuseseră depuse peste 120 de proiecte pe toate cele șapte domenii (buget record de 33.058.000 lei) și că Sportului îi fusese alocată suma de 29.858.000 lei! ACSM Politehnica Iași a primit 9.450.000 de lei și trebuie făcută mențiunea că pentru un proiect putea fi solicitată maximum o treime din buget.

Veselie mare la Poli Iași înainte de reunire: 9.450.000 de lei din partea Primăriei Iași!
Poli Iași se va reuni joi pentru a parcurge vizita medicală, iar vineri vor începe antrenamentele cu Tony da Silva la comandă la adăpostul celor circa două milioane de euro făcute cadou de către Primăria Iași pentru rușinoasa retrogradare. Poli Iași a primit cât a cerut, iar foarte aproape de această „performanță” mai este CSS „Unirea” Iași, care, cu cel mai mare punctaj dintre cele 14 proiecte sportive, va primi 100.000 de lei (20.000 de euro). ACS USV Iași a avut al doilea punctaj și se va putea baza pe 150.000 de lei, fiind însă mare diferență între ce a solicitat și ce a primit! Cam la fel se poate vorbi și despre clubul privat de baschet Stomart Iași, care a avut trei echipe calificate la turneele finale, fapt unic în Iași și deloc exclus să fie unic și în toată Moldova!
Aveți mai jos rezultatele evaluării proiectelor sportive, cu mențiunea că pentru ele Primăria va plăti 9.955.000 de lei, sumă din care 9.450.000 de lei va intra așadar în conturile fotbalului de la ACSM Politehnica Iași. Și încă o mențiune: punctajul minim necesar pentru finanțarea unui proiect a fost de 60 de puncte.


Citiți și Test Autoplay: Mitsubishi Outlander PHEV facelift – Puternic, hotărât, electrizant, victorios!