Rugbiștii de la CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenorii Cosmin Rațiu, Mihai Stuparu și Ioan Iftode, au dat sâmbătă tonul victoriilor echipelor de la clubul sportiv al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), exemplul lor fiind urmat duminică în atractivul cuplaj din Sala Polivalentă.

Victorii pe linie pentru echipele de la CS Politehnica Iași!
CS Politehnica Iași a debutat cum nu se putea mai bine în noul sezon al Diviziei Naționale de Seniori la rugby, dispunând în cadrul etapei a II-a a Grupei B, cu 27-17 (17-7), de RC Gura Humorului, grupare întărită cu cinci rugbiști valoroși din Fiji, Africa de Sud și Kenya, iar amănunte ați putut afla încă de ieri.
CS Politehnica Iași – CS Unirea Sânnicolau Mare 31-23 (16-11)
Duminică, în primul meci al cuplajului din Polivalentă, inimoșii handbaliști de la CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenorul Florin Spiridon, au încheiat pe primul loc turul play-out-ului Diviziei A. Ei au dispus de fostul lider, CS Unirea Sânnicolau Mare, formație pe care au întrecut-o clar, cu 31-23 (16-11), la capătul unui meci pe care l-au controlat de la un capăt la celălalt.
„Felicit echipa pentru dăruirea de care a dat dovadă! Consider că locul pe care-l ocupăm la final de tur este pe deplin meritat și sper să ne menținem poziția și la finalul returului”, a declarat antrenorul Florin Spiridon pentru pagina oficială a clubului pe o rețea de socializare.
CS Politehnica Iași a mizat duminică pe următorul lot: Ionică, Păun – Chitic, Lătescu (câte 6 goluri), Moroșanu, L. Andriescu (câte 5), Brînduș (4), Chiriac, Grosu (câte două), Drenceanu (unul), Mocanu, Ghiga, Șerban, Dedeagă, I. Andriescu și Costeoaia.
Prima etapă a returului este programată peste trei săptămâni, când CS Politehnica Iași va primi vizita formației CSU „Constantin Brâncuși” Tg. Jiu.

CS Politehnica Iași – CSS VSK Antares Gheorgheni 65-61 (33-20)
După meciul de handbal, pe parchetul din Polivalentă au intrat baschetbaliștii de la CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenorii Gabriel Clapon și Liviu Rotariu. Ei au dispus cu 65-61 (18-7, 15-13, 15-15, 17-26) de CSS VSK Antares Gheorgheni, într-un meci din ultima etapă a turului Grupei 3 a Ligii I, tur pe care-l vor încheia probabil pe locul al treilea.
CS Politehnica Iași a evoluat în următoarea componență: Pavăl (10 puncte), Dragoslav (20, 2×3), Pădineanu (9, 3×3), M. Chelmu (8), Tiezzi (12), apoi Sîrghie, Dan (câte 3), Gliga, P. Chelmu, Ciuntuc, Popa și Vîlcu.
Vineri, de la ora 12:00, formația ieșeană se va confrunta în prima etapă a returului, , tot în Sala Polivalentă, cu CS Județean Prahova Ploiești.
Foto: Silviu Butnărașu.
Citiți și Test Autoplay: Mercedes-Benz EQB 300 4MATIC facelift – Încredere stelară!