Lună bogată în evenimente în mediul academic ieșean, evenimente care însă depășesc cu mult pereții unui laborator, amfiteatru sau a unei săli și se răspândesc în întreaga comunitate. Și chiar atunci când se desfășoară într-o sală, mai mică sau mai încăpătoare, acolo se concentrează toată energia timp de câteva ceasuri pentru ca apoi ecourile să străbată neobosite Iașul în lung și-n lat. 

Ziua Recunoștinței la USV Iași, Zilele Universității la TUIASI!

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași va organiza Ziua Recunoștinței, joi, de la ora 14:00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, manifestare ajunsă la a VI-a ediție și prin care întreaga comunitate academică își exprimă gratitudinea față de înaintași, personalități remarcabile care și-au pus amprenta pe evoluția a numeroase generații de studenți. 

„Privim cu respect către înaintașii noștri și către personalitățile care au dat valoare și prestigiu instituției, au modelat destine și au format generații de studenți. Lor le datorăm nu doar o parte importantă din istoria universității, ci și reperele morale și profesionale care ne călăuzesc astăzi. În semn de recunoștință pentru această moștenire, am deosebita plăcere de a vă invita să fim împreună la un eveniment dedicat oamenilor, valorilor și contribuțiilor care ne definesc ca universitate. Vă aștept joi, 5 noiembrie, de la ora 14:00, în Aula Magna «Haralamb Vasiliu»”, să celebrăm împreună memoria, excelența și continuitatea unei comunități unite prin respect față de trecut și responsabilitate față de viitor”, a transmis prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iași.

Cinci zile dedicate tradiției, excelenței și inovației

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează săptămâna viitoare, în perioada 9-13 noiembrie 2026, o nouă ediție a Zilelor Universității, un eveniment dedicat tradiției învățământului ingineresc ieșean, performanței academice și comunității universitare.

Anul acesta se împlinesc 213 ani de la primele cursuri de inginerie în limba română, susținute de Gheorghe Asachi la Iași, și 89 de ani de la înființarea Școlii Politehnice ieșene. Aceste repere istorice oferă prilejul de a celebra atât moștenirea academică a universității, cât și contribuțiile generațiilor care i-au construit prestigiul.

Programul celor cinci zile debutează cu aniversarea a 85 de ani ai Facultății de Construcții și Instalații și se încheie cu ceremonia Premiilor și Distincțiilor TUIASI. Între aceste momente, ceremoniile academice, simpozioanele, expozițiile și întâlnirile cu partenerii din mediul economic aduc în prim-plan cercetarea, inovarea, colaborarea și realizările comunității universitare.

DataOraEvenimentLocația
Luni, 09 noiembrie 2026începând cu ora 10:00Momentul oficial al celebrării a 85 de ani ai Facultății de Construcții și Instalații IașiSala Voievozilor, Palatul Culturii
Marți, 10 noiembrie 202612:00 – 14:00Acordarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, România, Doamnei Prof. HDR. Nora Chérifa ABID – DAVID, Aix Marseille UniversitéSala de Conferințe „Cristea Niculescu-Otin”, Rectorat TUIASI
Marți, 10 noiembrie 2026începând cu ora 12:00„Studiile doctorale în TUIASI – de la experiență personală la vocația excelenței”: Un eveniment dedicat excelenței în cercetarea doctorală, care aduce în prim-plan performanțele absolvenților din ultimul an ai Școlii Doctorale TUIASI, contribuțiile lor științifice și impactul cercetării asupra inovării și dezvoltării cunoașterii.Online
Marți, 10 noiembrie 202614:15 – 16:15Vernisajul Concursului foto-video #EuSuntTUIASI în spirit și povești, organizat cu ocazia Zilelor Universității 2026. Vor fi premiate fotografiile și reel-urile finaliste, prin care împreună explorăm ce înseamnă viața la TUIASI, din perspectiva tuturor celor care învață, creează, predau, cercetează și construiesc viitorul acestei universități.Iulius Mall
Miercuri, 11 noiembrie 202610:00 – 16:00Simpozionul de Istoria Învățământului și Științelor TehniceSala de Conferințe Cristea Niculescu-Otin, Corp T, Rectorat
Miercuri, 11 noiembrie 202610:00 – 19:00Săptămâna Inovării: Expoziția de Tehnologie TEHNOVERS este cadrul în care organizațiile participante pot să prezinte comunității academice, mediului economic și publicului larg proiectele de cercetare și inovare în care sunt implicate, invențiile, echipamentele, produsele, serviciile și soluțiile tehnologice de ultimă generație pe care le dezvoltă.Atrium Palas
Miercuri, 11 noiembrie 202618:00 – 21:00„Gala Companiilor” este un eveniment dedicat partenerilor din mediul economic care contribuie la susținerea și dezvoltarea activităților de educație, cercetare și inovare ale universității. Evenimentul va reuni reprezentanți ai companiilor partenere, ai conducerii universității și ai comunității academice, oferind un cadru de recunoaștere și apreciere a colaborărilor existente.Palas Mall – Sala Chopin
Joi, 12 noiembrie 202611:00 – 13:00Ceremonia oficială dedicată Zilelor TUIASI 2026Aula Magna Carmen Sylva a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași
Vineri, 13 noiembrie 202610:00 – 13:00Ceremonia de acordare a Premiilor și Distincțiilor TUIASI. Premierea Cercetării Științifice din TUIASI; Omagierea Profesorilor Seniori; Conferirea titlului de „Membru onorific al comunității academice”Sala de Conferințe Cristea Niculescu-Otin, Corp T, Rectorat

Citiți și: Înmatriculările au scăzut și în octombrie, începe ultima sesiune a Programului Rabla 2026!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *