ACS USV Iași, formația de fotbal a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, s-a reunit luni după cinci săptămâni de vacanță și cu cinci săptămâni înainte de reluarea campionatului Ligii 3, din returul Seriei I fiind de disputat cinci etape înainte de împărțirea în play-off (primele 4) și play-out (celelalte 8).

Două amicale pentru ACS USV Iași în chiar săptămâna reunirii!
Lotul prezent luni la reunire sub comanda antrenorilor Cristi Ungureanu și Irinel Ionescu a fost următorul: Pavel, Bârlădeanu, Anton, Țențea – portari, Ureche, Fărcaș, Asofiei, Nechita, Turcu, Zăloagă, Voion, M. Filip – fundași, Șova, Izmană, Bălășel, Condac, Mehedincu – mijlocași, Ed. Sandu, Viorică, Sîrbu, Ilieș, Călin, Paznicu, Sâea – atacanți. Au mai fost prezenți și trei tineri jucători în probe. Au lipsit Olăeru, Curcă și A. Tanasă, iar pe Al. Marin se va putea conta după 15 februarie.
La doar două zile de la reunire, ACS USV Iași va susține miercuri primul meci amical, urmând să se confrunte pe terenul sintetic din Copou, de la ora 12:00, cu Politehnica Iași, formație care s-a reunit lunea trecută și care de azi a intrat în regim de două antrenamente pe zi. Sâmbătă, de la ora 12:00, ACS USV Iași va susține un nou meci amical în Copou, cu colega din Seria I, Aerostar Bacău.
„Încă nu ne-am decis cu cine vom juca săptămâna viitoare. Avem stabilit un meci amical cu CSM Pașcani, dar după cantonamentul de la Vatra Dornei, din perioada 2 – 9 februarie. Suntem în discuții cu câțiva jucători pentru a întări echipa, nu foarte mulți, deoarece avem deja un lot de care sunt mulțumit și cu care sper să ne putem menține pe un loc neretrogradabil”, ne-a declarat antrenorul Cristi Ungureanu.
Primul meci oficial al anului este programat pe 27 februarie, când ACS USV Iași va primi vizita Științei Miroslava.

Foto: SportZoom.
Citiți și: „Mașina Anului 2026” în Europa este disponibilă la Casa Auto Iași!