Politehnica Iași se apropie de finalul primei săptămâni de pregătire după o lună de vacanță. Trista reunire a fost animată după câteva zile de revenirea lui Mohammed Umar, dar și de invitația din Italia sosită pe adresa clubului aflat în insolvență pentru unul din juniorii săi!

Umar reia antrenamentele la Politehnica Iași! Invitație de la Empoli pentru un junior din lotul lui Selymes!

Trupa lui Tibor Selymes va intra de luni la câte două antrenamente pe zi, dar până atunci este posibil ca sâmbătă să revină la pregătire Mohammed Umar, accidentat grav la un genunchi în chiar primul meci amical susținut vara trecută de Politehnica Iași în cantonamentul de la Bansko. Verdictul medicilor a fost sumbru: ligament colateral încrucișat și menisc rupte. Cât va dura până când Umar va putea juca din nou rămâne neclar, fiind totuși greu de crezut că va fi apt pe 21 februarie, data primului joc oficial al anului, acasă, cu Olimpia Satu Mare, în prima din ultimele patru etape înainte de împărțirea echipelor în play-off și play-out.

Un indiciu ar fi când și dacă va fi folosit în vreun amical, clubul din Copou anunțând cele patru verificări din ianuarie: ACS USV Iași (22 ianuarie, ora 12:00), Bucovina Rădăuți (25 ianuarie, ora 12:00), CSM Vaslui (28 ianuarie, ora 12:00), echipe din Seria I a Ligii 3, și colega din Liga 2, FC Bacău (31 ianuarie, ora 11:30).

Unul din jucătorii din lot, juniorul Marcos Sacară (17 ani), probabil va lipsi de la amicalele cu Bucovina și CSM, deoarece pe numele său a sosit o invitație la trialul organizat de Empoli între 27 și 29 ianuarie. Clubul ieșean se pare că și-a dat acordul, dar informația n-a fost nici confirmată, nici infirmată, de conducerea din Copou, cum se pare că sunt solicitări și pentru alți juniori de a susține probe de joc la alte echipe, chiar și din străinătate.

Marcos este unul din cei mai talentați jucători de la fostul Centru de Excelență de la LPS Iași, grupă formată de prof. Andrei Marian din copii proveniți exclusiv din mediul rural. Cei mai buni din acea grupă, inclusiv Sacară, au trecut în 2024 la Academia Politehnica Iași, iar acum talentatul mijlocaș are șansa să arate ce poate la trialul unuia din cluburile respectate în Italia mai ales datorită Academiei sale.

„Empoli, acum în Serie B, are una din primele cinci Academii din Italia. Este un club care crește jucători și îi vinde. Marcos este un fotbalist de mare perspectivă și sper să lase o bună impresie. Acum depinde și ce anume caută Empoli. Visul oricărui copil este să ajungă fotbalist în străinătate, dar, cu Empoli sau fără Empoli, sunt convins că Marcos Sacară va avea o carieră impresionată”, ne-a declarat prof. Andrei Marian.

Material propulsat de Casa Auto Iași.

Citiți și: Dacia mai urcă un echipaj pe podiumul Raliului Dakar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *