Politehnica Iași a sunat luni dimineață adunarea după o lună de pauză. Vacanță lungă bazată pe carduri alimentate în decembrie după luni de restanțe salariale, dar revenirea în activitate a readus cu ea gravele probleme financiare ale clubului aflat în pragul falimentului și care ocupă doar locul al zecelea în Liga 2, cu șanse doar teoretice de a se califica în play-off-ul primelor șase grupări.

Reunire tristă la Politehnica Iași! Puncte multe, bani puțini!
Lunile de restanțe salariale se vor aduna din nou, Inglada, și nu doar el probabil, se va simți din nou insuficient pregătit psihologic de reluarea campionatului dacă nu va fi cu banii la zi, dar antrenorul Tibor Selymes trebuie să găsească jucătorii cu care să obțină cât mai multe puncte în cele patru etape rămase de disputat în prima parte a campionatului, primul joc oficial fiind programat pe 21 februarie, la Iași, cu Olimpia Satu Mare.
Noutăți în privința jucătorilor nu prea sunt. Portarul Ailenei revine acasă după împrumutul la colega de eșalon, Ceahlăul Piatra Neamț, dar a fost adus în probe și un tânăr portar italian, scund, de parcă de portari are nevoie Poli! Niga este oricând o soluție, al treilea portar din lot este tânărul Cuciureanu, asta în timp ce alți portari tineri sunt la ACS USV Iași (Pavel), Știința Miroslava (Ababei) sau Cetatea Suceava (Feșteu)!
Mijlocașul Denis Bujor a revenit după câțiva ani în Copou, așa că la primul antrenament al anului au participat 27 de jucători: Niga, Ailenei, Cuciureanu, E. Alloj (italian, 20 de ani) – portari, Bujor, Opriș, Istratie, Inglada, Farcaș, Ghindovean, Al. Dumitru, Tiehi, Hrib, D. Plămadă, Olaru, D. Ciobanu, Dinescu, G. Gligor, R. Gligor, Ofori, Elo, Vidakovic, Camara, Sacară, V. Lăcătușu, Ștefanovici, Iancu – jucători de câmp.
Pojar este așteptat în această seară, iar Umar va ajunge și el la Iași cu gândul de a reveni cât mai repede pe teren. Marți și miercuri este programată vizita medicală și probabil că după aceste teste s-ar putea anticipa cam când ar putea juca din nou.
Se spune că mai sunt așteptați jucători, dar este greu de crezut c-ar putea fi găsit vreun fotbalist dispus să vină pe bani puțini la Iași ca să joace în play-out! S-a renunțat la nouă jucători din vechiul lot ce era mult prea numeros pentru o formație de calibrul celei ieșene, așa că probabil va fi abordată partea a doua a campionatului cu un lot în jur de 25 de jucători.
Săptămâna aceasta va fi consacrată readaptării la efort după luna de pauză, iar săptămâna viitoare vor începe meciurile amicale. Echipa se va pregăti la Iași, pe terenul sintetic din Copou, pentru 7 februarie vorbindu-se de un amical la Tiraspol, probabil cu rezervele de la Șerif, dacă nu cumva chiar cu rezervele rezervelor. Ar fi probabil penultima verificare, iar până atunci probabil se va încerca perfectarea a măcar două-trei amicale, debutul nefiind exclus să se petreacă în compania ACS USV Iași.
Material propulsat de Casa Auto Iași
Citiți și: Dacia deschide clasamentul la jumătatea Raliului Dakar!