FC Bacău și Politehnica Iași au închis marți etapa a II-a a Ligii 2 pe terenul sintetic de la Ruși-Ciutea. Tony da Silva a operat patru modificări în formula de start după înfrângerea cu Ceahlăul Piatra Neamț, distingându-se debutul francezului Tiehi ca atacant central.

Succes sintetic: FC Bacău – Politehnica Iași 1-2 (1-1), în închiderea etapei a II-a a Ligii 2
FC Bacău (antrenor Costel Enache): L. Anton – M. Bordea, Forizs, Cimbru, Coajă – I. Chirilă (căpitan), R. Albu (’90 Ursu), G. Cîrstean (’81 Luncașu) – Mitrică, R. Ciobanu (’68 A. Pavel), Aftanache (’90 Niță);
Politehnica Iași (antrenor Tony da Silva): Fernandez – Opriș, Inglada, Elo, R. Silva – Hrib (’63 Pojar), R. Farcaș, Iancu (’82 Istratie) – Ștefanovici (căpitan; ’67 Bruninho), Tiehi, Ferhaoui (’68 Jipa). Rezerve: Niga – Al. Dumitru, Olaru, Șeroni, D. Ciobanu. Nu au prins lotul: Cuciureanu – Camara, Ofori, Ghindovean și D. Plămadă.
Arbitri: Vasile Buzea (Giurgiu) – Lucian Tănase (Pitești) și Răzvan Andrei (Piatra Neamț).
Lupta surdă de la începutul meciului a fost întreruptă după zece minute de Aftanache, ce a trecut subtil mingea printre picioarele lui Inglada, a pasat în lateral, dar șutul lui Cîrstean, din marginea careului, a fost reținut cu ușurință de Fernandez. Politehnica a replicat imediat, dar centrarea perfectă a lui Ferhaoui a fost irosită de Tiehi, care de la 7 metri, din poziție ideală în fața unui portar de 18 ani, a reluat dezamăgitor cu capul, iar șutul lui Hrib, din drop, a ocolit de puțin ținta!
FC Bacău și-a orientat atacurile spre stânga, în zona de acțiune a lui Aftanache, căruia Opriș nu prea i s-a putut opune pentru că era insuficient susținut de Ștefanovici, în timp ce jocul Politehnicii a fost în general unul direct pe atacantul central Tiehi, fără sorți de izbândă în duelurile cu stoperii adverși.
Jocul părea să se îndrepte implacabil spre pauză fără vreo modificare pe tabela de marcaj, dar, în minutul 42, Opriș s-a încăpățânat să lupte pentru un balon ca și pierdut, a profitat de indecizia lui Cîrstean și Coajă, a sprintat printre ei și a trimis pe jos în fața porții, de unde Iancu, protejat de Tiehi, a reluat destul de slab de la 7 metri, dar suficient cât să-l surprindă pe tânărul Anton: 0-1! Fundașii ieșeni erau deja la vestiare, Ciobanu a deviat perfect în minutul 45+2 pentru Albu, care a sprintat dintre patru jucători de la Politehnica, a intrat în careu și l-a executat pe Fernandez cu un șut bine plasat, pe sus, în diagonală: 1-1!
Actul secund a început în forță! Portarul Anton nu și-a revenit după golul primit, a ratat respingerea balonului, a ieșit aiurea, dar lobul lui Hrib a fost moale și i-a permis lui Forisz să respingă de pe linia porții! Aftanche a preluat comanda, a trecut printre doi adversari, a șutat pe jos de la 17 metri, Elo a deviat, iar Fernandez a respins cu greu și apoi l-a blocat pe Aftanche! Centrarea din corner a fost respinsă cu capul de Ștefanovici până la Chirilă, care a trimis cu capul spre colțul lung, dar Fernandez a reușit din nou să respingă!
Tony da Silva l-a scos pe Hrib și l-a înlocuit cu Pojar înainte de a aluneca pe margine, suferind o entorsă la glezna stângă, așa că Politehnica a schimbat sistemul de joc, Pojar evoluând alături de R. Farcaș în fața liniei de patru fundași. Au fost înlocuiți și mijlocașii laterali, iar Pojar a dat pe lângă minge în minutul 69 în propriul careu, dar șutul violent al lui Aftanache a trecut peste poartă!
O nouă schimbare de sistem la Politehnica pentru finalul jocului, Istratie alăturându-i-se lui Tiehi în atac, și o nouă gafă în apărarea gazdă, care în minutul 85 l-a lăsat pe Inglada nemarcat, stoperul șutând puternic, de la 14 metri, plonjonul tardiv al lui Anton dovedindu-se inutil: 1-2! Jipa putea stabili soarta disputei în minutul 88, dar șutul său de la 20 de metri, în diagonală, a fost respins de Anton în bară, iar Niță putea egala în primul minut de prelungiri, dar a luftat în centrul careului, așa că Politehnica Iași a obținut primul succes al sezonului.
Formația ieșeană va juca tot în închidere și în etapa a III-a, urmând să primească marțea viitoare, de la ora 19:00, vizita Gloriei Bistrița, tot o nou-promovată, ca și FC Bacău.
Citiți și Reportaj Autoplay: Noul Subaru Crosstrek – Patru ași dintr-un foc!