Conferință de presă în două acte, vineri dimineață, la Poli Iași. Prezentarea celor patru jucători care au semnat în 2025 contracte cu gruparea din Copou a fost urmată de prefațarea disputei cu Rapid București, programată luni, de la ora 20:00, în contul etapei a XXII-a a Superligii, prima a anului, între ele fiind auzite și câteva cuvinte din partea noului preparator fizic.

Goana după 23! Rapid București – Poli Iași, luni, de la ora 20:00, în prima etapă a anului în Superligă

Poli Iași se va prezenta la meciul cu Rapid după ce s-a pregătit numai acasă și a susținut doar un joc de verificare, pierdut duminică, la Buftea, cu 0-1, în compania formației CS Universitatea Craiova. Căpitanul Bordeianu este suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene, dar plecările mai numeroase decât sosirile vor face extrem de dificilă completarea foii de joc cu toate cele 23 de poziții rezervate jucătorilor. Antrenorul Emil Săndoi ar avea 23 de jucători obișnuiți să fie trecuți pe foaie și să prindă și câteva minute, dar dacă renunțăm la un portar și la Bordeianu am ajuns la 21. Teixeira a revenit la Iași mai accidentat decât plecase în vacanță, iar Fl. Ilie a cam pierdut bună parte din perioada de pregătire și am coborât sub 20.

Săndoi susține că nu știe care dintre noile achiziții ar avea drept de joc luni, fiind cunoscută interdicția la transferuri avută de Poli Iași. Chiar și cu toți patru buni de joc, tot cu greu vor putea fi trecuți 23 de jucători pe foaie și probabil se va apela și la juniorul Vl. Ilie (17 ani), cel care a efectuat deplasarea la Buftea, dar n-a fost folosit deloc! Nu treizeci de minute, nu douăzeci, dar nici măcar cinci minute! Este limpede, Săndoi n-are timp de experimente, dar n-a găsit câteva minute într-un meci amical pentru cel mai promițător tânăr al Iașului, jucător debutat în Superligă de antrenorul Leo Grozavu când nici nu împlinise 16 ani! Să ne amintim cam cum vorbește conducerea clubului despre tinerii jucători, despre grija pe care cică le-o poartă, dar cel mai bun dintre juniorii săi nu are loc nici măcar într-un biet amical!

„Aștept ca jucătorii noi să se integreze cât mai rapid și să facem o figură frumoasă până la finalul sezonului. Camara și Adăscăliței au avantajul că sunt deja familiarizați cu Superliga. Ne-ar mai fi trebuit un meci amical, am fost în discuții cu Oțelul și Farul, dar nu s-au materializat, așa că am desfășurat joi un joc-școală. Avem un lot de jucători pus la dispoziție, vom încerca să facem tot ce se poate cu el pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat Emil Săndoi.

Declarațiile noutăților

Joao Paulino (26 de ani, atacant, de la Zimbru Chișinău): „Sunt foarte fericit că am ajuns aici, sunt foarte motivat pentru această nouă provocare”.

Sekou Camara (27 de ani, atacant, de la Unirea Slobozia): „A fost totul în regulă când am jucat la Poli în Liga 2 (n.r. – în sezonul 2021/2022). Am revenit acasă, sper să avem un sezon bun, sunt gata să ajut echipa”.

Mihai Adăscăliței (30 de ani, fundaș dreapta, de la Oțelul Galați): „Am venit cu inima deschisă, este un pas înainte pentru mine, vreau să ajut”.

Cătălin Creț (25 de ani, fundaș lateral, de la Sănătatea Cluj, Liga 3): „Mulțumesc antrenorului Emil Săndoi pentru șansa acordată, încerc să profit la maximum de ea și să ajut echipa”.

Stelian Isac (preparator fizic): „Sunt foarte motivat, am aderat deja la obiectivele clubului, principalul fiind evitarea retrogradării. Eu am două obiective personale – să avem toți jucătorii sănătoși și un parcurs cât mai lung în Cupa României. Echipa se va prezenta foarte bine la meciuri din punct de vedere fizic”.

Citiți și: Cea mai vândută mașină din Europa în 2024: Dacia Sandero!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *