Ideea s-a înfiripat la începutul anului, când au și fost demarate antrenamentele. România urma să fie reprezentată la prima ediție a „Invitational Flag Rugby Tournament”, iar misiunea a fost încredințată Iașului, unde fostul mare rugbist Bogdan Budișteanu lucrează de peste douăzeci de ani ca profesor de educație fizică și sport la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”. Ambiția fostului internațional și medaliat cu bronz în anul 2000 cu Politehnica Nena Iași n-a fost însă să încropească, alături de Daniel Ștefancu, profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”, o echipă care doar să se prezinte la competiția organizată de Asociația „Special Olympics Europe Eurasia”, ci una care chiar să lupte pentru trofeul pus în joc.

Fiind prima ediție, n-a fost prea mare înghesuială printre țările participante, dar dacă Irlanda și-a trimis reprezentantă, iar Franța a adunat reprezentative regionale devine limpede că sportivii ieșeni au avut parte de o companie selectă. Mai mult, competiția s-a desfășurat la baza sportivă a echipei Racing Metro 92, din primul eșalon al Franței, bază care, printre altele, cuprinde șase terenuri de rugby pe iarbă, de ajungi „să te doară picioarele doar înconjurând-o”, după cum ne-a spus Budișteanu.

„Competiția a fost de rugby-tag, cum este cunoscut la noi, adică rugby fără contact. Echipele au câte șapte jucători, iar meciurile se desfășoară pe jumătate de teren. A fost așadar prima ediție la nivelul Europei a competiției dedicate sportivilor cu dizabilități intelectuale, adică IQ sub 70. Am muncit mult în aceste cinci luni, dar am găsit sprijin la nivelul Iașului, ceea ce ne-a dat încredere să ducem totul la bun sfârșit”, ne-a declarat Bogdan Budișteanu.

Antrenorii au lucrat voluntar la acest proiect încununat cu succes: trofeul a fost adus la Iași, fiind câștigate toate meciurile!

„Cel mai greu meci l-am avut în semifinale, cu Irlanda, chiar mai greu decât în finala cu Franța. Noi am reușit să ne impunem grație unei organizări mai bune a jocului, am stat mai bine în teren, fiind motivați și de vizita președintelui Federației Române de Rugby, Alin Petrache”, a adăugat Bogdan Budișteanu, directorul de dezvoltare al Regiunii Moldova Nord din cadrul Federației Române de Rugby.

Pentru a repurta acest succes, cu opt victorii din tot atâtea posibile, formația ieșeană a efectuat câte două antrenamente pe săptămână la cocheta bază sportivă a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, și a susținut câte un meci de verificare săptămânal în centre recunoscute pentru activitatea de rugby-tag: Podu Iloaiei (prof. Marian Cucuteanu), Tomești (prof. Silviu Țibichi) și Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” (prof. Gabriela Surmei).

„Deși n-a fost ușor, vom încerca să nu abandonăm antrenamentele. Francezii ne-au și spus că în calitate de echipă câștigătoare va trebui să ne apărăm trofeul la ediția următoare. Sportivilor le-a plăcut mult deplasarea, chiar dacă în afară de rugby n-a fost timp decât de o plimbare pe Sena, oferită de organizatori. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și îi așteptăm să ne susțină în continuare!”, a menționat Bogdan Budișteanu.

În lotul care a câștigat prima ediție a „Invitational Flag Rugby Tournament s-au numărat zece sportivi (opt băieți și două fete): patru de la Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” – Denis Luca, Gabriel Pleșca, Gabriel Tabaranu, Andrei Mereuțanu -, patru de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” – Alexandru Radu-Feraru, Răzvan Panțîru, Florina Bogdan, Maria Magdalena Cășuneanu -, și doi de la Asociația Sportivă Școlară „Constantin Păunescu” Iași – Andrei Dău și Andrei Păduraru.

Sursa foto: Special Olympics România / Facebook.

Citiți și: Totul despre Peugeot 2008 facelift și E-2008! Pas înainte privind designul, tehnologia și electrificarea! (VIDEO)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *