Ieșeanul Cezar Crețu a început 2021 cum l-a încheiat pe precedentul: sfert de finală în Turcia! De ce a fost nevoit să revină de urgență acasă!
Tenismenul ieșean Cezar Crețu (va împlini 20 de ani în aprilie) a încheiat anul trecut cu un sfert de finală în Turcia la un challenger ITF de 15.000 de euro și tot în Antalya a început luna aceasta și turneele din 2021. Sportivul care se pregătește cu antrenorul Victor Hănescu s-a prezentat de pe locul 830 ATP în calificări la Artengo Open Series 4, pe zgură, unde a pierdut primul set în toate cele trei meciuri câștigate până la urmă în „decisiv”: 4-6, 7-6, 11-9 cu George Botezan (24 de ani, 1.201 ATP), 5-7, 6-1, 12-10 cu Nicolo Turchetti (Italia, 24 de ani, 777 ATP) și 6-7, 6-2, 10-15 cu Samuel Brosset (Franța, 23 de ani, 1.329 ATP). „Bine măcar că n-am mai pierdut la adversari mai slab cotați”, ne-a declarat Cezar.
Așa cum deja ne-am obișnuit, mai ales după pe ce l-am văzut câștigând la prima ediție a „Concord Iași Open”, turneu din cadrul ATP Challenger 100 desfășurat în septembrie la Baza Ciric a Primăriei Iași, în fața unui japonez de 30 de ani și clasat cu o mie de locuri mai sus, Cezar s-a confruntat în primul tur pe tabloul principal cu favoritul nr. 8, argentinianul Genaro Olivieri (416 ATP), de care a dispus cu un concludent 7-5, 6-1! „Reușesc să mă concentrez foarte bine în compania unor adversari cu clasament mult mai bun”, a menționat Cezar, iar în următoarea partidă s-a confruntat cu un al jucător venit din calificări, Gabriele Noce (Italia, 25 de ani, 841 ATP), pe care l-a expediat cu 6-2, 6-3.
Pauză de tenis câteva zile, nu toată luna!
Cezar a fost singurul român dintre cei prezenți la turneu care s-a calificat în sferturi, fază în care a cedat foarte strâns, 4-6, 6-7, la Jacopo Berrettini (Italia, 22 de ani, 492 ATP), fratele lui Matteo (24 de ani), cel care închide Top 10 ATP! „Am jucat șase meciuri în cinci zile, a plouat destul de mult, iar mingile cu care s-a jucat erau foarte tari. Începeam să simt dureri la mâna dreaptă, dar am încercat să le ignor”, a menționat talentatul tenismen ieșean.
Durerile resimțite la mână erau însă din ce în ce mai ascuțite, dar era gata s-o ia de la capăt. Iar calificări, la Artengo Open Series 5! „Am încercat să joc cât am putut mai bine, am încercat să uit de dureri, dar chiar n-am putut mai mult. Îmi pare rău că am cedat în fața unui adversar mai slab clasat”.
Cezar a luptat până la capăt, dar a pierdut cu 6-7, 2-6 în fața lui Neil Oberleitner (Austria), mult mai slab clasat, și a venit de urgență acasă pentru a se prezenta la un consult medical. Se aștepta să urmeze o pauză pentru restul lunii februarie, dar veștile au fost mai bune. „Medicul mi-a spus că am doar o inflamație pe tendonul încheieturii care duce spre degetul mare. Pauză de tenis, câteva zile cu gheață și antiinflamatoare, accent pus pe pregătire mentală, pe pregătire fizică și de săptămâna viitoare reluăm treaba, la Academia de la București”.
Condițiile din Turcia l-au determinat să se gândească la modificarea programului de turnee, urmând să revină pe teren la începutul lui martie. „În mod normal, până în 2020, la clasamentul meu aș fi fost acceptat direct pe tabloul principal la ITF-urile de 15.000 de euro, ba chiar și în postură de favorit. Încă nu ne-am decis ce turnee voi juca începând din martie, dar șansele să mergem din nou în Turcia au scăzut considerabil”, ne-a mai spus Cezar Crețu.
Câștigătorul de la Iași a cucerit al doilea său titlu ATP
Vești bune la început de an au venit și de la câțiva dintre protagoniștii de la „Concord Iași Open”. Francezul Arthur Rinderknech (138 ATP) a triumfat în ianuarie, în sală, la Istanbul (premii de 132.280 euro) în primul turneu al anului din cadrul ATP Challenger, în timp ce la turneul MTA Open din Antalya (44.820 euro), din februarie, alți trei dintre ei au jucat în semifinale. Câștigătorul de la Iași, spaniolul Carlos Taberner și-a trecut al doilea titlu ATP în palmares după 6-4, 6-1 în finală cu spaniolul Munar (favoritul nr. 2 de la Iași) și 7-5, 6-2 în semifinale cu argentinianul Etcheverry.