M-am întâlnit cu el astăzi, absolut întâmplător. Îl ştiu de peste cincisprezece ani, însă tocmai am şters cum îi spuneam atunci, în asociere obligatorie cu cartierul de unde provenea. Era un sportiv de certă perspectivă, dar strada l-a acaparat repede. Nu i-am urmărit traseul după ce s-a lăsat de sport, dar, tot întâmplător, îl mai zăream din când în când. Pe stradă. El a rămas la fel de respectuos, deşi era unul din cei mai cunoscuţi interlopi ai Iaşului, însă abia azi am reuşit să schimbăm mai multe cuvinte.

Limpede că ne-am adus aminte de trecutul său îndepărtat, iar el a mai făcut referiri şi la cel ceva mai apropiat. Unul de care însă mi-a spus că vrea să scape definitiv. Şi-l vedeam cât se poate de sincer. Mi-a mărturisit că nici nu vrea să mai audă de viaţa pe care o ducea, ci că vrea să se apuce de treabă, rămânând fidel sportului pe care l-a practicat. Mi-a spus că deja are spaţiu pentru o sală cât de modernă o poate el face şi că vrea să adune copii din cartierul său pentru a-i face sportivi.

Nu-i greu de intuit că e vorba de o zonă cu oameni nevoiaşi, cu copii pe care strada îi poate înghiţi şi pe ei chiar mult mai uşor decât s-a petrecut cu cel de care vă vorbesc acum. Ideea sa o salut deocamdată prin aceste rânduri şi consider că dacă şi reuşeşte să se ţină de ea ar putea avea destule de spus pe viitor. Mi-a promis că în cinci ani va merge cu un copil descoperit de el la Mondiale, eu i-am spus că trebuie să-i fie toate astrele de partea sa pentru a se întâmpla aşa ceva. N-am vrut să-l descurajez, dar mi-a spus că timpul va demonstra cine are dreptate.

Dar nu neapărat ducerea copiilor la cele mai importante competiţii mi se pare cel mai important. Şi mai mulţumit aş fi dacă va reuşi să ţină cât mai mulţi puşti în sala sa şi nu în stradă! Ştie pe de rost ce să le ofere, pentru că ştie foarte bine ce i-a lipsit lui însuşi să ajungă un mare campion. El doar a mirosit cum e să fii printre cei mai buni, dar ştie ce nu mulţi ştiu. Ştie cum să convingă nişte copii să de ferească de mirajul străzii. Să nu piardă aiurea timpul, cum l-a pierdut el, pentru a ajunge la această concluzie. Iar asta în cel mai fericit caz…