Fostul mare baschetbalist al Politehnicii Iași, Ioan Cilibiu, a împlinit 68 de ani pe 28 februarie, iar a doua zi a intrat cu sute și sute de povești în rândul pensionarilor. S-a retras din Biroul Relații cu Societatea Civilă din cadrul Primăriei Iași cu o minge de baschet, cu un sugestiv trofeu al cărui inspirat mesaj îl găsiți deja în titlu și cu un soi de diplomă garnisită cu un reușit catren. A plecat însoțit de bicicletă, mijloc de locomoție de care nu s-a despărțit deloc în ultimii șaizeci de ani!

Ioan Cilibiu a ajuns la capătul celor trei ani în care a fost posibilă amânarea retragerii sale din cadrul Primăriei Iași, unde de aproape douăzeci de ani era angajat în cadrul Biroului Relații cu Societatea Civilă, condus acum de Alexandru Chelaru, și unde i-a avut colegi, printre alții, pe fostul arbitru internațional de fotbal Ionel Popa și pe fostul fotbalist Leonard Cananău. S-a ocupat cu pricepere de competițiile derulate în proiectul „Sport în cartiere”, ajungând să organizeze și câte 25 de concursuri anual la care participanții erau de toate vârstele, de la copii de grădiniță până la pensionari.

Mi-l amintesc însă pe Ioan Cilibiu în 2009, la turneul de promovare în prima divizie masculină de baschet, însoțind la Mediaș, acolo unde se obțineau biletele pentru prima ligă, formația Politehnicii Iași. Poate și datorită lui echipa se bucurase de susținere din partea Primăriei, însă primul meci fusese pierdut, iar omului mereu jovial îi pierise brusc tot cheful de glume.

„Cum mă duc eu luni la Primărie? Ce să-i spun (n.r. – primarului Gheorghe Nichita)? Nici nu mă ascultă. Cum să-i spun că am pierdut? Mă dă afară! Da, sigur, mă dă afară!”

Stătea câteva secunde, dar nu-și putea găsi locul și iar începea să repete cele de mai sus, nu neapărat în aceeași ordine. Echipa pierduse apoi și al doilea meci, ratase promovarea, dar nu l-a dat nimeni afară din Primăria unde ajunsese în 2006, după ce lucrase la Nicolina ca șef de secție la „Turnătorie”. Absolvent în 1982 al Facultății de Mecanică, Ioan Cilibiu (1,95 metri înălțime) rămâne un simbol al Iașului sportiv ca fost baschetbalist al uneia din cele mai frumoase echipe ieșene, cea care sub comanda regretatului antrenor Dan Pavelescu se clasa a cincea în prima divizie, pierzând medalia de bronz la coșaveraj.

Ioan Cilibiu este originar din Jariștea (județul Vrancea) și a început să joace baschet la liceu, în Focșani, abia prin clasa a X-a, preferând să arunce la coș decât să facă practică. Calitățile sale l-au impus repede în atenția specialiștilor, înscria cu mare ușurință slam-dunk-uri, iar mama sa a decis dacă ultima clasă de liceu s-o parcurgă la Iași sau la Galați. Iașul era mult mai tentant, așa că viitorul baschetbalist a fost transferat la actualul Colegiu Național pentru a încheia liceul.

A ajuns la seniori la Politehnica, dar a încercat fără succes să fenteze satisfacerea stagiului militar și a fost trimis trei luni într-un „batalion disciplinar”, undeva pe lângă Craiova, după care a fost înrolat la Steaua București. Antrenorul Dimitrie Lecca l-a vrut mult acolo, dar tot mama lui Ioan Cilibiu a avut ultimul cuvânt, ținând însă cont și de părerea fiului său.

„Ce știam eu atunci ce-s alea grade? Iașul intrase deja în inima mea, doar Iașul conta, iar codul manierelor elegante l-am învățat nu din carte, ci de la Dan Pavelescu”.

S-a retras în 1987 de la Politehnica Iași, lucra deja la Nicolina, iar până în 1990 nu mai jucase vreun meci oficial, dar s-a hotărât să ofere o mână de ajutor Botoșaniului pentru a promova în al doilea eșalon. Turneul a avut loc la Pitești, iar favorită era o echipă din foști jucători de la Steaua și Dinamo, condusă de Mircea Câmpeanu, cel care a fost și președintele Federației Române de Baschet.

„Am avut o mână formidabilă în meciul cu ei, am dat 63 de puncte și am câștigat. Ce mi-a făcut Mohu (n.r. – așa i se spunea lui Mircea Câmpeanu) după meci! Dar câte nu mi-a spus… Am promovat cu Botoșaniul și am dus acolo doi ani viață de lux, mă luau cu trăsura după meciuri…”.

Ioan Cilibiu a fost nelipsit de la turneele de streetball, unde de regulă era cel mai vârstnic participant, dar și printre cei mai buni. În vestita echipă de old-boys a Politehnicii Iași era cam cel mai activ, neavând prea multe kilograme în plus față de perioada sa de glorie.

„S-a cam pierdut tradiția jocurilor de duminica dimineața, jocuri însă atât de disputate încât spuneai că parcă ar fi fost oficiale! Dan Moisescu, Gabi Mihăilescu, Petre Măgurean și cu mine am constituit nucleul de care s-au lipit și cei mai tineri. De când însă n-am mai găsit sală mai aproape de Tomești am renunțat la aceste întâlniri care mie îmi lipsesc, de-abia așteptam să vină duminica să ne vedem”.

Ar fi trebuit să ajungă la Tomești pe bicicletă, pentru că mersul pe bicicletă, ca și mersul pe jos, îi este și acum un aliat de nădejde.

„Nu există vreun loc din Iași unde să nu fi urcat cu bicicleta. Am apelat, rareori, la câte un taxi doar dacă apărea vreo mare urgență, iar destinația era destul de îndepărtată. Altfel, nu m-am despărțit de bicicletă nici pe polei, nici pe zăpadă, nici pe ploaie, nici pe vânt, doar de Revelion. Au mai fost situații mai puțin plăcute cu unii automobiliști în trafic, ne-am complimentat reciproc din belșug și am mers mai departe”.

Ioan Cilibiu își trage un pic sufletul alături de soția sa, Carmen, și dumneaei tot pensionară, fetele lor – Roxana și Alexandra – locuiesc în Germania, și va merge mai departe. Încă nu este hotărât. Poate în sport sau poate va reîncepe să mediteze elevi de gimnaziu la matematică!

„Au fost vreo 10-15 ani când aveam și câte cinci elevi pe an la meditații. Iar eu nu luam dintre cei bunișori, veneau la mine cei de 5 și 6. S-a tot dus vorba că intrau la liceu și am avut copii care au reușit și la «Negruzzi». Tot spre sport parcă m-aș îndrepta, să vedem însă dacă mai e nevoie de ajutorul meu. Sigur însă va trebui să fac ceva. Toată viața am făcut ceva, mai bine sau mai rău…”.

Citiți și: Noul Hyundai Kona vine cu o autonomie de 490 kilometri!