Am zis să scriu asta încă de joia trecută, dar mi-am impus să trec cu vederea. Dar acum două minute am zărit o postare pe Facebook şi n-am mai rezistat! Mă interesează mai puţin concursul de doi lei care este promovat, cum de altfel sunt imun la 99,9 la sută din concursurile pe care le văd, dar chiar nu pot să tac atunci când se spune că premiu este, staţi un pic să mă uit din nou pe postare, „o cutie plină cu macarons bestiali, cum nu mai sunt în Iaşi”.
De ce nu mai pot să tac? Pentru că, împins de la spate de un spot audio, am plecat joia trecută la cautat „macaron”, că aşa ştiu eu că se numeşte o delicatesă la care eu chiar ţin în mod special. Dacă „macarons” o fi adaptarea în română contează mai puţin, mai important este că n-am căutat prea mult. Şi mare noroc am avut! O tejghea aranjată totuşi cu cât de cât bun gust afişa macaron pe câteva rânduri. Arătau cam de nota 8 din 10, de ăia din cutia plină de care vorbeam la început, preţul era suspect de convenabil, şi am zis să încerc. Eram chiar nerăbdător. Am luat unul cu ciocolată, deşi eu le prefer pe cele cu cacao sau caramel. Juniorul meu, şi el amator de macaron, a găsit pe gustul său, cu fructe de pădure.
Când am muşcat partea de deasupra, bezeaua s-a sfărâmat aşa cum trebuie, dar când am ajuns la stratul de ciocolată, din mijloc, ăsta nu se mai topea în gură, aşa cum îi stă bine unui macaron veritabil, ci se lipea de dinţi. Mai greu de mestecat decât ar fi fost cazul, macaron-ul cu pricina era o tentativă nereuşită, o clonă totuşi scumpă, o replică bună doar la aspectul exterior. Şi cât aş mai fi vrut să fie bune ca să cumpăr pe săturate! Ca să nu fiu şi mai acid, îmi amintesc că anul trecut am păţit o chestie cumva similară la un celebru mall din Viena, aşa că mă hotărâsem să trec cu vederea dacă n-aş fi văzut postarea. Oricum, când voi întâlni un macaron veritabil în Iaşi vi-l voi recomanda cu căldură.
O scurtă explicaţie. Am descoperit macaron-ul în 2006, la Paris, la o „boulangerie” ca mai toate de pe acolo, la câţiva metri de hotelul în care eram cazat. L-am luat din întâmplare, dar a doua zi le-aş fi cumpărat pe toate din galantar. Sunt absolut minunate. La fiecare ieşire din ţară, macaron este una din ţintele urmărite, iar dacă vedeţi PAUL pe undeva prin străinătate l-aţi putea încerca fără emoţii. Ultima oară, anul trecut, în toamnă, am cumpărat din aeroportul din Paris o cutie plină cu macaron (s) bestiali, de la LADUREE, nicidecum de cei din postare. Nu vă mai spun că şi soţia mea le îndrăgeşte, aşa vreau eu să folosesc pluralul, că le consider ca nişte prăjituri, şi că a încercat să le facă acasă, dar n-au ieşit aşa bune cum le ştiam. Dar nici nu erau mai rele decât cele cumpărate joia trecută! Şi încă o explicaţie. Ce treabă are Joiana în titlu? E singura legătură pe care v-o ofer spre deţinătorul tejghelei.