După ce miercuri a susținut primul meci amical al iernii, dispunând cu 5-2 (2-2) de ACS USV Iași pe terenul sintetic din Copou, Politehnica Iași a revenit joi la cele două antrenamente zilnice, așa cum se mai pregătise luni și marți și cum se va pregăti până la următoarea partidă de verificare, programată duminică, de la ora 12:00, tot pe sintetic, cu Bucovina Rădăuți, formație tot din Seria I a Ligii 3, ca și ACS USV.

N-a fost să fie… De unde (ar) putea veni salvarea Politehnicii Iași!
Printre spectatorii de lux ai amicalului de miercuri s-a numărat și impresarul Florin Vulturar, cel prin intermediul căruia au fost descărcate în Copou autocare cu jucători de patru ani și jumătate încoace. A venit cu mâna goală la Iași, semn că nu prea se mai înghesuie jucătorii să semneze cu Politehnica, club aflat în insolvență. A avut treabă în zonă și n-a putut rata meciul amical, nefiind singurul impresar prezent, deși vremea nu era tocmai agreabilă de privit nouăzeci de minute de fotbal pe sintetic, dar poate că a profitat de meci și ca să mai discute cu jucătorii pe care-i reprezintă, jucători care nu și-au primit pe 15 ianuarie drepturile cuvenite, iar amintirile cu salarii neplătite luni la rând au revenit în actualitate.
Probabil nici n-are vreo ofertă pe bani pentru vreun jucător de la Politehnica, iar de miercuri a mai putut fi tăiată o soluție ce într-o conjunctură favorabil putea deveni salvatoare. Atunci când l-a cedat pe atacantul David Ciubăncan la CFR Cluj, clubul ieșean a păstrat 30% din drepturile următorului transfer, numai că gruparea ardeleană l-a cedat gratis la UTA Arad. L-a cedat gratis, dar a păstrat 50% din viitorul transfer, iar Politehnica trebuie să caute în continuare soluții pentru a rezista de azi pe mâine!
O altă variantă fantezistă ar fi ca juniorul Marcos Sacară (17 ani) să le sucească mințile italienilor de la Empoli, care l-au invitat la un trial între 27 și 29 ianuarie. Talentatul fotbalist s-a evidențiat și la testele fizice din acest an, are calități cu care să impresioneze, dar până să i se pună un contract bun pe masă după câteva antrenamente e totuși cale lungă. Pentru Marcos va fi o experiență utilă, pe când la Politehnica Iași devine tot mai clar de la o zi la alta că doar o minune ar mai putea-o salva…