Revin mai repede decât m-am aşteptat cu un fel de continuare la ce-am postat ieri în privinţa renunţării la fumat. Ştiam din prima clipă că va trebui să fac ceva schimbări drastice şi mai ales imediate pentru că altfel greutatea mea ar fi luat-o cu totul razna. Deja burta mea era considerabilă, iar în momentul în care am renunţat la fumat cântăream fix 103,4 kilograme. Cel puţin aşa indica al meu cântar cumpărat să mă ajute să scap de kilograme. Aţi observat că am luat unul care să-mi arate şi sutele de grame de care voi scăpa, iar acest amănunt chiar a lucrat bine de tot la psihic.

Trebuie reţinut că un prieten de nădejde în lupta cu kilogramele este mişcarea. Tenisul pe care-l practicam eu era bun doar pentru poftă de mâncare, nicidecum să compenseze în vreun fel apetitul meu şi aşa suficient de consistent. Am trecut imediat la fapte şi de câte două ori pe săptămână jucam fotbal şi înotam. Începeam lunea cu tenis, marţea mergeam la fotbal, pentru ca miercuri să înot. Joi era zi de pauză, vineri repetam fotbalul, sâmbăta mă găsea iar în bazin, pentru ca duminica să rămână liberă în privinţa activităţilor sportive. Totul era asezonat cu o viaţă sportivă aproape fără cusur, iar greutatea mea scădea zi de zi şi mă declaram nemulţumit când vedeam doar că am ars vreo 200 grame faţă de ziua precedentă.



Dar să nu credeţi că mesele mele au rămas la fel de copioase. N-am recurs la nici o dietă, ci într-o săptămână ştiam exact câte calorii trebuie să consum pentru a scăpa de kilograme. Ştiam fiecare aliment ce aport caloric are şi dimineaţa mâncam un ou fiert, poate două în zilele bune. Cele mai multe prânzuri erau cunoscute de colegii mei drept „reţeta succesului”: două pachete de biscuiţi B+C cu cacao şi un iaurt Danone cu 1% grăsimi parcă. Seara mă înfruptam cât voiam cu piure de cartofi şi, de două ori pe săptămână, peşte. În rest, am redus drastic dulciurile, de pâine aproape nu mă atingeam, iar de băut era bună doar apă plată.

Simplu n-a prea fost, dar scăderea gradată în greutate era o răsplată suficientă. Ei bine, pe la jumătatea lui 2002 scăzusem sub 90 kilograme, iar cea mai coborâtă greutate pe care am văzut-o începea cu 87. Dar, din păcate, de atunci a început o aventură şi mai grea, aceea de a rămâne sub 90 kilograme. Numai că am reuşit o prea mică perioadă să mă păstrez în limitele impuse. Uşor-uşor am început iar să apăs tot mai tare pe cântar, dar măcar i-am învăţat pe mulţi cum să slăbească.

Ştiu şi acum cam tot ce trebuie să fac, dar trec la fapte doar când ajung în preajma sutei. Am ceva spor până scad în apropiere de 95, după care iar parcă mă învârt în cerc. Când voi reuşi să ies din bucla asta chiar n-am idee…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *