Anul trecut a adus înapoi la Iaşi, chiar dacă doar cu jumătate de legitimaţie, una dintre cele mai bune atlete descoperite pe aceste meleaguri. N-a ales ea calea despărţirii în urmă cu câţiva ani, dar a revenit acasă din toată inima şi hotărâtă să răsplătească la maximum mâna ce i-a fost întinsă. Nu prea i-a ieşit însă mare lucru la Jocurile Olimpice de la Londra, însă revenirea în lumina reflectoarelor nici nu putea fi aşa de simplă. Cine a văzut-o alergând acolo a sesizat cât de insistent era urmărită de camerele de filmat, fiind tratată ca o regină a probei sale favorite, 400 metri garduri. Să spunem că la Londra nu şi-a potrivit prea bine paşii, dar pentru următorul sezon este hotărâtă, ca şi antrenorul ei de altfel, să ia totul pas cu pas tocmai pentru a nu mai înregistra vreun eşec nescontat.

Asta presupune însă ca antrenamentele să nu fi fost sistate nici măcar pe perioada Sărbătorilor, atunci când cei mai mulţi dintre sportivi au cu totul alte preocupări. N-a avut unde să se pregătească în sală la Iaşi, atleta fiind nevoită să se strecoare printre zonele cu gheaţă ale pistei de la Stadionul „Emil Alexandrescu”. Nemulţumirile antrenorului şi sportivei erau evidente şi pe deplin întemeiate, iar ei vor pleca mâine supăraţi din Iaşi pentru a se antrena în străinătate, în aer liber, acolo unde vremea permite aşa ceva. Dar pentru că se vor întoarce aici, contractul cu un club ieşean fiind valabil tot anul 2013, trebuie să mai menţionăm şi alt aspect.

Fără îndoială, voi de partea performerilor atunci când îşi strigă dreptul de a se antrena, indiferent de perioada din an, însă trebuie să privim tot tabloul. La mijloc a căzut omul care putea ţine deschisă pentru atletă şi antrenor singura sală de atletism din Iaşi. Dar el nu putea obliga un angajat să renunţe la zilele de concediu pe care le obţinuse cu destulă vreme înainte de solicitarea valoroasei atlete. Sigur, veţi spune că pentru o valoare autentică uşa trebuie deschisă oricând pofteşte, aşa mi-am zis şi eu, dar totuşi şi omul de la sală poate avea planurile sale în acele zile libere şi chiar nu putea schimba nimic.

Rămăsese însă ca totul să se decidă la nivel personal, acolo unde însă se discută de pe picior de egalitate. Omul de la sală putea decide el însuşi dacă o va deschide sau nu şi mai ales cui s-o deschidă în ziua sau zilele sale libere. Discuţia personală a lăsat însă sala închisă pentru atletă, iar în urmă o supărare teribilă.

Cam astea au fost faptele şi chiar m-aş bucura să descoperim împreună care ar fi fost cea mai bună soluţie pentru ca sportiva şi antrenorul său să nu plece supăraţi în cantonament. Au destul de luptat cu cronometrul şi cu adversarele, aşa că n-au nevoie să poarte alte războaie chiar aici la Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *