Când s-au adunat la centrul terenului înaintea meciului de duminică dintre Poli Iași și Petrolul Ploiești (1-0 în etapa a XXIX-a Superligii, penultima a sezonului regulat), căpitanii Bordeianu și Grozav n-au stabilit doar porțile primei reprize, ci și „ordinea” în care fiecare echipă urma să atace, iar prima jumătate a primului act i-a revenit lui Poli. Știind că timpul este „limitat”, s-a aruncat de la început spre poarta apărată cu destulă stângăcie de Linner, care boxa la centrări simple de reținut chiar și pentru un portar la început de juniorat.

Poli Iași a uitat să piardă și învață din biliard cum să câștige!
Bordeianu a centrat în minutul 3 dintr-o lovitură liberă, stoperul Umar a recentrat cu piciorul în fața porții, Papp a atins mingea cu coapsa fără să știe precis ce a vrut să facă, Linner a dat să prindă mingea, dar un alt stoper de meserie de la Poli, Soares, folosit fundaș dreapta și duminică, a încercat și el să intervină și l-a jenat vizibil pe portar. Acesta n-a putut să rețină, dar când să sară pe balon a fost blocat de propriul atacant central, Irobiso, venit în sprijinul apărării!, așa că mingea a rămas în joc și a fost reluată de la trei metri în plasă de un alt stoper de la Poli, Samayoa. Golul a fost însă anulat corect din camera VAR pe motiv pe ofsaid la Umar.
Poli a continuat să fie mai prezentă în jumătatea de teren adversă, dar atacantul Skuka n-a mai fost la fel de eficient ca la precedentele apariții în tricoul ieșean. Camara s-a zbătut mai mult, dar nici el cu cine știe ce rezultate, iar Diakhaby a evoluat în nota sa obișnuită, adică modest. A încercat el să aducă floricele pe gazonul din Copou, dar mai mult a încurcat. Totuși responsabilii cu atacul au fost parcă mai eficienți fără minge, blocând ieșirile Petrolului din apărare, lucru valabil până la jumătatea primei reprize, după care trupa lui Mutu a fost cea care s-a apropiat mai mult de careul advers.
Poarta apărată de Fernandez a fost amenințată doar de șuturile lui Grozav, iar în minutele de prelungire s-a jucat care pe care. Spre finalul celui de-al treilea minut, Petrolul a pierdut mingea în banda dreaptă, balonul a ajuns la Camara, acesta, cu largul concurs al lui Keita, i-a pasat lui Bordeianu, care i-a trimis pe dreapta lui Diakhaby, cotat la 300.000 de euro, adică nu dă nimeni nici 200.000 de euro pe el. Francezul și-a căutat culoar și a șutat spre colțul lung de la 15 metri, greu de spus dacă ar fi găsit poarta, dar a găsit șoldul stâng al lui Radu, mingea a fost deviată decisiv, l-a surprins pe neinspiratul Linner și a intrat în poartă de parcă s-ar fi juca biliard, nu fotbal!

S-au împlinit poftele lui Miriuță! Echipa sa a deschis scorul, cum nu se putea mai bine, chiar înainte de intrarea la cabine, și dintr-un sfert de ocazie sau, cum spunea Adrian Mutu după meci, „dintr-o jumătate de șut”!
Actul secund a început cu Petrolul în atac, cu situații bune în careul ieșean, cu gafe din partea lui Soares și Umar, dar Irobiso și Grozav n-au fost în stare să profite. Irobiso a fost un fel de Tailson de la Poli, dar brazilianul nu doar că a ieșit din prima echipă, dar nici n-a jucat deloc duminică. Poli nu reușea să mai iasă din propria jumătate, așa că Miriuță și-a trimis decarul pe teren, Roman intrând în locul lui Skuka. Camara a rămas singurul atacant, Ștefanovici s-a zbătut de unul singur și Poli n-a profitat deloc de pofta sa de joc, așa că tot Petrolul a deținut controlul disputei. V. Gheorghe a făcut o cursă de peste 50 de metri cum la Poli Iași nu l-am văzut, iar Grozav și Irobiso au continuat să finalizeze cu multă superficialitate.

Poli s-a apărat cu simț de răspundere până la final, n-a mai comis erori, dar nici presiunea Petrolului n-a fost chiar apăsătoare, și a obținut prima sa victorie din retur, abia în penultima etapă, a XIV-a. Poli însă este neînvinsă de patru meciuri în cele șase etape de când este condusă de Miriuță, serie însă ocrotită și de multă șansă. Succesorul lui Emil Săndoi pare a se dumiri tot mai mult pe ce jucători se poate baza cu adevărat, mai are meciul de la Galați din ultima etapă a returului, vineri, de la ora 17:00, după care urmează două săptămâni de întrerupere în care să găsească soluțiile optime pentru disputele decisive din play-out.
Poli Iași (antrenor Vasile Miriuță): Fernandez – Soares, Umar, Samayoa, Ispas – Bordeianu (căpitan), Marchioni (’85 Oum) – Diakhaby (’71 Adăscăliței), Camara, Ștefanovici – Skuka (’62 Roman).
Petrolul (antrenor Adrian Mutu): Linner – Roche (’49 Hanca), Papp, Huja – Ricardinho, Keita (’77 Bratu), Mateiu, Radu – Rădulescu (’67 V. Gheorghe), Irobiso, Grozav (căpitan).
Foto: Poli Iași.