Trupa lui Leo Grozavu a început în plin play-off-ul Ligii 2, câștigând duminică, 2-1 (1-1), în deplasare, cu Oțelul Galați. Primele două echipe cu drept de promovare din clasament au oferit un meci intens, influențat însă de faptul că echipa gazdă a jucat din minutul 26 cu un om mai puțin pe teren, căpitanul Ghiocel fiind primul care a arătat cu toată talpa că determinarea comandată de antrenorul Dorinel Munteanu a luat-o cu mult înaintea lucidității.

Oțelul și-a arătat agresivitatea încă din primele secunde ale disputei în care CSM Politehnica Iași s-a bazat, cu o singură excepție – Marchioni în locul lui Vașvari – pe formula din primele două etape ale anului. Oțelul n-a ezitat să joace și la intimidare, iar echipa ieșeană și-a dat repede seama că n-avea rost să încerce să iasă cu mingea la picior din propria jumătate. Perioada de tatonare a fost brusc întreruptă în minutul 7, când fundașul dreapta A. Rus l-a deschis excelent pe Cisotti pe un culoar nerevendicat de apărarea ieșeană, acesta a centrat în fața porții, dar Ursu, încurcat de Martac, a reluat dezamăgitor, iar portarul Jankov a respins în corner!

Era însă un avertisment cum au mai fost și altele chiar și de la începutul anului, dar la fel de nebăgat în seamă, pentru că a venit minutul 11 cu lovitura liberă din banda stângă bine executată de ieșeanul Gorovei, iar Cisotti a reluat nestingherit în plasă, de la prima bară, cu vârful bocancului! Iar dacă mingea trecea de el ar fi împins-o Cîrjan cu capul în plasă…

Musi a repus de la centru, iar Marchioni a trimis o diagonală lungă de peste patruzeci de metri în banda stângă. La recepție era Hlistei, care a intrat în careu și a pasat înapoi, Musi a ratat ideala întâlnire cu balonul la 9 metri, dar mingea a ajuns la Itu, care de la 12 metri a restabilit egalitatea, devierea ușoară a stoperului Ghiocel încurcându-l cumva pe propriul portar, Pop, înlocuitorul titularului Dur-Bozoancă.

Început abrupt de meci, dar egalarea atât de rapidă a adus plusul de încredere de care avea nevoie tabăra ieșeană. CSM Politehnica începea să paseze mai bine, dar tot nu părea hotărâtă să riposteze la intrările destul de dure ale formației gălățene. A încercat să joace fotbal, să găsească soluții pentru a desface harnica apărare gazdă și l-a trimis pe Musi să se alăture ofensivei de pe flancul stâng, acolo unde își derulau operațiunile Hlistei și Roman, ei fiind ajutați cu mult simț de răspundere de fundașul stânga Finica. Cornerul de pe stânga, din minutul 23, a fost executat de Roman înalt, la bara a doua, portarul Pop a fost depășit, căpitanul Plămadă a planat deasupra lui Cîrjan, dar de la câțiva metri a trimis cu capul pe lângă poartă!

Două minute mai târziu, Ghiocel avea să-și piardă cumpătul și l-a lovit cu talpa în figură pe Itu! A fost eliminat, iar jocul avea să se schimbe. Oțelul a rămas la fel de determinată, dar a făcut mulți pași înapoi, iar CSM Politehnica a început să lanseze mingi lungi de pe linia fundașilor, avansată spre mijlocul terenului, de parcă aceștia lansează sateliți pe orbite în timpul liber. Stoperul Katanec a profitat de spațiul liber de care dispunea Harrison pentru că Musi juca mult pe stânga și l-a angajat excelent cu o pasă lungă, atacantul englez a urmărit bine, dar a reluat dezamăgitor!

Mogoș a intrat în locul lui Itu, iar Ursu a fost sacrificat la Oțelul pentru ca Adăscăliței să fie trimis în centrul apărării. Același Katanec a vrut să-l testeze pe noul intrat, acesta a gafat, dar Mogoș a reluat imprecis din poziție ideală, poziție din care n-a prea iertat în meciurile amicale.

Mogoș avea să părăsească terenul în minutul 52, împreună cu Harrison, în locurile lor intrând Cristea și R. Ion. CSM Politehnica a jucat fără atacant central, poziție ce părea ocupată de Musi, dar acesta se retrăgea și în sprijinul apărării. Oțelul a apărut sporadic în jumătatea ieșeană, iar trupa lui Grozavu încă își regla pașii. Când mai era circa o jumătate de oră de joc, Dumitru și Vojtus au intrat în locurile lui Hlistei și Musi. Dumitru s-a dus la locul său, în dreapta, iar R. Ion a trecut pe stânga. Suficient pentru a-și deruta adversarii, aceștia fiind parcă pironiți de lansarea/deschiderea/angajarea lui Dumitru cu precizia de bijutier a lui Cristea, o pasă pe care scria „gol”. Dumitru nici n-a avut nevoie de preluare, ci doar și-a potrivit bine pașii. L-a văzut pe Pop ieșit la 6 metri și l-a executat din careu cu un lob superb, în diagonală!

A fost golul care a stabilit învingătoarea. CSM Politehnica Iași avea suficienți jucători cu experiență capabili să gestioneze eficient finalul de joc, iar Oțelului i-ar fi fost dificil să înscrie și în efectiv complet. Nici formația ieșeană nu s-a descoperit inutil pentru a-și face norma de minimum trei goluri înscrise, ci a jucat exact ce a trebuit pentru a pleca învingătoare. N-a mai contat scorul, nici impresia artistică, ci numai acele trei puncte care s-o ducă și mai aproape de promovarea directă în Superligă.

Trupa lui Grozavu poate savura începutul bun de play-off. Ocupă primul loc între echipele cu drept de promovare, are 7 puncte avans față de al doilea loc direct promovabil și 11 până la primul loc de baraj. N-a mai pierdut de prin octombrie, iar de atunci a jucat nouă partide, iar ultimele șase le-a încheiat victorioasă. Săptămâna aceasta nu este programată etapă, Finica și Mogoș au fost convocați de selecționerul Daniel Pancu la reprezentativa României Under 20, dar în etapa a II-a vine Gloria Buzău în Copou, o adversară care a arătat bine și la începutul campionatului, când am câștigat cu 1-0, și care este și ea, ca și Dinamo, la doar patru puncte de al doilea loc direct promovabil, ocupat de Oțelul.

Sursa foto: CSM Politehnica Iași / Facebook.

Citiți și: Viitorul model Dacia de segment C bazat pe conceptul Bigster va fi produs la Mioveni! Când va începe producția celei de-a treia generații Duster

1 thought on “Cum l-a învins Grozavu pe Dorinel: agresivitatea nu întunecă luciditatea!

  1. sufoce ritmul meciului.

    Efectiv, acest meci a fost o lectie de joc si de determinare pentru Leo Grozavu si trupa sa. Abilitatea de a prelua controlul in fata unui adversar cu care se lupta pe frontul fizic, gasirea solutiilor cand s-au creat adversitati pentru ieseni si determinarea de a castiga pana la sfarsit au facut ca acest meci de debut in play-off-ul Ligii 2 sa fie unul special pentru Leo Grozavu. Cu toate acestea, mai sunt multe partide in acest play-off, iar Leo si trupa sa trebuie sa-si pastreze concentrarea si agresivitatea pentru a se asigura de un rezultat pozitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *