Ieșeanca Ilinca Amariei (20 de ani) a cucerit la sfârșitul săptămânii trecute al treilea său trofeu la simplu într-un turneu ITF. Gheața o spărsese în 2022, la Brașov, iar în toamnă se impunea în Grecia, la Heraklion, și iată că primul concurs câștigat din 2023 a fost tot la Heraklion!
Ilinca Amariei (639 WTA) a fost favorită nr. 4 la Heraklion, în concursul dotat cu premii în valoare de 15.000 de euro, iar în primele două tururi și-a spulberat adversarele. În sferturi, a dispus cu 7-6 (5), 6-1 de Lavinia Tănăsie (nr. 5, cea care îi suflă în ceafă în ierarhia WTA), iar convingătorul set doi parcă i-a dat aripi pentru sprintul final.
Ieșeanca a dispus cu 6-4, 6-3 în semifinale de favorita nr. 1, Shavit Kimchi (Israel, 21 de ani, 541 WTA), pentru ca ultimul act, cu favorita nr. 2, Sara Cakarevic (Franța, 26 de ani, 546 WTA), să-l înceapă tot cu un 6-4 pentru a se dezlănțui cu un 6-1 fără drept de apel!
Succesul repurtat îi va asigura probabil revenirea în primele 600 de jucătoare ale lumii, iar săptămâna aceasta va juca tot la Heraklion. Este tot favorită nr. 4, iar în primul tur la simplu se va confrunta cu Anca Todoni (18 ani, 735 WTA).
Tot săptămâna aceasta, ieșeanca Andreea Prisăcariu (23 de ani, 443 WTA) joacă la turneul ITF de 25.000 de euro de la Palmanova (Spania). Ea a ajuns în al treilea tur de calificări și are marți meciul decisiv, cu Chantal Sauvant (Germania, 20 de ani, 530 WTA), pentru accederea pe tabloul principal de simplu, acolo unde, printre altele, o găsim și pe Jaqueline Cristian (204 WTA).
Ieșeanul Cezar Crețu (21 de ani, 436 ATP) a jucat săptămâna trecută a doua semifinală de simplu a anului, la turneul ITF de 15.000 de euro de la Rovinj (Croația), fiind învins în două seturi de italianul Federico Arnaboldi (22 de ani, 469 ATP). Anul trecut, ieșeanul ajungea acolo tot în semifinale, dar turneul era de 25.000 de euro.
Cezar a plecat direct la Zadar, la turneul cu statut ATP Challenger 75 unde anul trecut înregistra o victorie de senzație pe tabloul principal, însă a pierdut în primul tur de calificări, cu 0-6, 6-1, 0-6, în compania germanului Jeremy Jahn (32 de ani, 643 ATP), cel care la Rovinj era eliminat încă din primul tur, dar la Zadar s-a calificat pe tabloul principal, unde Filip Jianu (21 de ani, 292 ATP, a doua rachetă a României), a cedat, cu 1-6, 6-7 (4), cu Damir Dzumhur (Bosnia și Herțegovina, 30 de ani, 195 ATP), fost nr. 23 mondial în 2018!
Pe Ilinca Amariei, Andreea Prisăcariu și Cezar Crețu probabil îi vom vedea jucând la Baza Ciric, acolo unde în iulie se vor desfășura „Concord Iași Open” (ediția a IV-a a turneului ATP Challenger 100) și „BCR Iași Open” (ediția a II-a a turneului WTA125).