N-am de unde şti câţi dintre voi aţi fost operaţi la genunchi. Nu ştiu câţi aţi avut ligamentele încrucişate rupte, dar numai cei care efectiv se confruntă cu astfel de situaţii înţeleg la dimensiunile exacte chinul care te urmăreşte luni la rând, multe luni la rând. Intervenţia în sine, suficient de complicată, a ajuns în ziua de azi să fie mai mereu reuşită, dar succesul chirurgului este egal cu zero dacă recuperarea nu este făcută ca la carte.

Practic de această perioadă de recuperare depinde deplasarea ulterioară a celui în cauză, banalul mers putându-se transforma dintr-o dată într-o teribilă corvoadă dacă se greşeşte pe undeva sau dacă muntele de răbdare de care ai nevoie este escaladat cu câteva tentative de a pune mai repede piciorul în pământ sau de a încerca să mergi normal înainte de a fi sosit clipa ideală, ori de a cuteza să alergi câţiva metri.

Pentru sportivii aflaţi în această situaţie, de perioada de recuperare depinde cariera lor, dacă vor mai putea fi sau nu performerii de înainte. Această întrebare probabil îi chinuie zi de zi, dar în excesul de timp liber pe care dintr-o dată îl au la dispoziţie cu siguranţă că sunt terorizaţi şi de alte întrebări.

Ultimul performer ieşean care a fost operat la genunchi este valorosul judoka Vlăduţ Simionescu (categoria de greutate +100 kilograme). Au trecut şapte săptămâni de la intervenţie, acum susţine că merge normal, dar în total trebuie să parcurgă opt luni de recuperare. Da, aproape un an. Aproape un an de chin, însă mai multe detalii puteţi găsi accesând link-ul de mai jos.

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/Sport/opt-luni-de-chin-pentru-vladut-simionescu–55000.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *