Vrute și nevrute la Naționale de atletism în sală Under 20! Cum a pierdut Iașul cea mai sigură medalie de aur!
Ediția din acest an a Campionatelor Naționale de atletism în sală pentru juniori I (Under 20, sportivi născuți în anul 2002 și mai mici) s-a desfășurat vineri și sâmbătă la București și a adus trei medalii pentru sportivii ieșeni.
Prima finală de sâmbătă a fost cea feminină la săritura în lungime. Favorita Sabina Știrbu (an de naștere 2003), pregătită de prof. Carmen Ghilase la CSS „Unirea” Iași – CSM Onești, s-a calificat, vineri, cu al doilea rezultat în finală (5,58 metri), față de 6,03 acum trei săptămâni la Naționalele pentru senioare și față de 5,99 metri cât a sărit la Balcaniadă. Prima s-a calificat Ioana Dospin (CSM Bacău, 2003), cu 5,74 metri.
Finala a fost însă cu totul altceva. Deși a avut doar două încercări reușite, Sabina a concurat mult mai aproape de adevăratul său potențial și a avut cea mai bună săritură din concurs: 5,94 metri. Ea a dovedit o constanță remarcabilă în actualul sezon de sală, dar mai ales o excelentă adaptare în această perioadă atât de delicată. Sabina a cucerit medalia de aur în chiar primul său an de concurs la junioare, după ce acum trei săptămâni a fost a treia la tineret și a patra la senioare. Și Ioana Dospin a reușit o săritură mai bună decât în calificări și cu 5,84 metri a devenit vicecampioană națională.
Vineri, în prima zi de concurs, Maria Andone (născută în 2003), pregătită de prof. Laurențiu Andone la LPS Iași – CA Roman, a cucerit medalia de argint la aruncarea greutății, cu 12,07 metri. „La ce probleme ne confruntăm de un an încoace eu sunt foarte mulțumit pentru acest rezultat. De acum ne vom concentra pentru pregătirea sezonului în aer liber”, ne-a declarat prof. Andone.

Bianca Coșerariu (CSS „Unirea” Iași – CSM Onești, 2005), pregătită de prof. Carmen Ghilase, a ocupat locul 3 la săritura în înălțime, cu 1,65 metri, fiind cea mai mică dintre cele opt finaliste.
Beniamin Duicu (2003), pregătit de prof. Carmen Ghilase la LPS Iași – CSM Onești, a fost primul în preliminarii la 60 metri, în 06’’97/100, după ce devenise campion balcanic acum două săptămâni cu un rezultat de 06’’79/100 și era principalul favorit la cucerirea medaliei de aur. În finală însă a fost descalificat pentru că a pornit înaintea semnalului oficial!
