Ultimele patru meciuri din optimile de finală la simplu ale ediției inaugurale „BCR Iași Open”, turneu cu statut WTA 125 (premii în valoare de 115.000 de dolari), au fost programate joi la Baza Sportivă Ciric. Două românce din cele zece de pe tabloul principal au trecut de primul tur, însă în sferturi a mai ajuns doar una.

Alexandra Cadanțu-Ignatik (32 de ani, 153 WTA) a jucat joi în primul meci de pe Terenul 1 cu Kristina Mladenovic (29 de ani, 112 WTA), din Franța, favorita nr. 6. A abordat cu mult curaj disputa, dar Mladenovic a pus ușor, ușor lucrurile la punct, a scos parcă din amintirile de când era numărul 10 mondial câteva lovituri care au făcut diferența și a câștigat cu 7-5, 6-3.
Publicul a devenit din ce în ce mai numeros la meciul Anei Bogdan (29 de ani, 75 WTA) cu rusoaica Anastasia Zakharova (20 de ani, 163 WTA), cea care în primul tur o eliminase pe ieșeanca Andreea Prisăcariu (22 de ani, 334 WTA), posesoare a unui wild-card din partea organizatorilor. Zakharova lăsase marți o impresie favorabilă, dar Ana i-a ținut o veritabilă lecție de tenis în primul set, iar la 1-0 în cel de-al doilea partida a fost întreruptă două ore din cauza ploii. După 2-2 a mai punctat doar Ana, care a câștigat meciul cu 6-1, 6-2.
La Baza Sportivă Ciric mai sunt programate joi ultimele două meciuri din optimile de simplu. Învingătoarea dintre Ekaterine Gorgodze (29 de ani, 147 WTA), din Georgia, favorita nr. 8, și Nadia Podoroska (25 de ani, 190 WTA), din Argentina, va juca în sferturi cu Ana Bogdan, în timp ce câștigătoarea partidei dintre Yuki Naito (21 de ani, 195 WTA, venită din calificări, care a eliminat-o pe principala favorită, Viktorija Golubic, din Elveția) și Paula Ormaechea (29 de ani, 248 WTA), din Argentina, este așteptată de rusoaica Darya Asthakova (20 de ani, 256 WTA), venită din calificări.
În celelalte două sferturi de finală sunt programate disputele: Kristina Mladenovic – Panna Udvardy (23 de ani, 93 WTA, Ungaria), favorita nr. 2, și Rebeka Masarova (22 de ani, 156 WTA, din Spania), – Maja Chwalinska (20 de ani, 160 WTA, Polonia).
Partidele din sferturi la simplu sunt programate vineri, cu începere de la ora 13:00.
Citiți și: Vocea inginerilor Suzuki: povestea designului noului S-CROSS