De vineri seara încoace, numele ieșeanului Aurel Niamțu este probabil printre cele mai căutate din România. O țară întreagă l-a descoperit, l-a redescoperit sau și l-a amintit pe cel care de peste cincizeci de ani și-a clădit pe un munte de talent o carieră care i-ar fi putut oferi mult mai mult.

Explozie artistică la „Românii au talent”, răsplătită cu „Golden Buzz” din partea Andrei!



Prezența lui Aurel Niamțu la „Românii au talent” 2022 a fost sclipitoare. Îmbrăcat impecabil, ținuta nefiind extraordinar de scumpă, dar nici ieftină, ieșeanul în vârstă de 72 de ani nu doar că a interpretat magnific o piesă care ascultată în varianta originală nu este prea îmbietoare. Aurel Niamțu însă a însuflețit-o, i-a dat viață, a făcut-o să se cuibărească în inimile celor care o ascultau. Nici nu mai știi dacă doar ascultai ceva ce ai fi vrut să fie fără sfârșit sau dacă erai deja într-o lume în care numai emoția face orice posibil!



Cert este că te trezești fredonând zile în șir începutul, „Nu pot să cred…”, ceea ce înseamnă că artistul și-a atins scopul, că nu degeaba a urcat pe scenă, că nu s-a prezentat în fața publicului doar pentru a mai bifa o prezență, ci pentru a mai arde puțin, iar publicul simte asta de la primele note. Simte căldura, simte emoția, simte flacăra, simte că artistul nu minte! Simte că are în față un artist adevărat, înzestrat, pe care ar vrea să-l vadă mai des și deopotrivă îi pare rău că l-a auzit atât de târziu, mai rar decât și-ar fi dorit sau poate abia prima dată!

Reacția compozitorului, neprețuită! 

„M-a sunat compozitorul (n.r. – basarabeanul Alexandru Manciu este compozitorul piesei „Totuși te iubesc”) și s-a declarat încântat de cum am reușit să dau viață unui cântec uitat pe undeva… Nu credea că melodia sa poate atinge un așa nivel. Dar nici măcar varianta de la imprimare nu prea seamănă cu cea din concurs. În fața publicului a fost realmente o explozie. Melodia este pentru cineva anume, nu spun pentru cine, am știut asta de când am ales-o, de asta am și putut să o trăiesc și să-i transmit mesajul”, ne-a spus Aurel Niamțu într-o discuție în care am încercat să răspundem la câteva din cele mai arzătoare întrebări ale publicului în urma prestației fără cusur de la „Românii au talent”.

Dar de ce s-a auzit atât de târziu de Aurel Niamțu?

Nu i-a prea convenit, știam că poate fi un aspect sensibil. Am riscat chiar la începutul discuției, dar valorosul solist a știut cum să se descurce, de parcă ar fi driblat pe vremea când juca la juniorii Politehnicii Iași sub îndrumarea regretatului Mișu Bârzan.

„De Aurel Niamțu s-a auzit mai de mult. Apăream la televizor destul de des până în 1990. Din patru emisiuni «Album Duminical» prindeam fără doar și poate două, ba chiar de multe ori și patru”. 

I-am spus că din fotbalul ieșean l-aș compara cu Vasile Simionaș. „Îl cunosc, îl apreciez. M-am intersectat de multe ori cu lumea sportului și a fotbalului. Îmi amintesc că prin anii ’70 aveam un concert la Tg. Mureș și m-am trezit în sală cu echipa Politehnicii Iași. Băieții probabil nici nu știau că eu cânt acolo, veniseră să se mai destindă înainte de joc. Cred că am reușit să le ofer câteva momente plăcute, pentru că a doua zi au câștigat acel meci”.

L-am întrebat dacă îi place tenisul, deoarece eu tocmai mă uitam la meciul ieșeanului Cezar Crețu la turneul din Croația, meci pe care avea să-l câștige în fața unui adversar clasat cu circa 400 de locuri mai sus în ierarhia ATP, și mi-a spus că da, dar să privească, nu să joace. I-am spus că mi-l amintesc pe regretatul Aurelian Andreescu jucând prin anii ’80 tenis la Jupiter, dar a ținut să completeze și că fostul său prieten juca mai mult de amuzament. Și a mai ținut să precizeze ceva, deloc lipsit de importanță. „Eu nu am prieteni. Am mulți amici, unora chiar le zic prieteni, dar un prieten adevărat este cel căruia îi poți împărtăși totul…”.

Sfatul lui Aurelian Andreescu

Și, totuși, cam târziu în 2022 pentru o recunoaștere națională, pentru elogii care dacă n-ar fi fost chiar la ordinea zilei, puteau fi mult mai dese pentru cel care în 1973 era egalul Angelei Similea!

„Mi-a spus prietenul meu Aurelian Andreescu ceva: «Aurică, artă prin corespondență nu poți să faci! Uite, eu trebuie să plec de urgență la un concert și nu mai pot cânta la televiziune. Dacă ai fi în București, în maximum două ore ai putea ajunge în studio și m-ai putea înlocui, dar de la Iași nu vei putea ajunge niciodată în două ore»”.

Era clar că pentru a răzbate, pentru a fi pe același plan cu celelalte nume mari trebuia să le fie în preajmă. „Prin ’84-’85 eram la un concert la Sala Palatului, cu Angela Similea, regretatul Dan Spătaru, Aurelian Andreescu, Marina Voica, toate numele mari, printre care regretatul Titus Munteanu m-a invitat și pe mine. Am cântat două piese ale regretatului Titel Popovici, iar la discuțiile din sală, le-a auzit Titel, se spunea că «a venit iar moldoveanul să le ia maul celor din București»”.

Bucureștiul îl primea cu brațele deschise

A încercat de două ori să se angajeze la București, a reușit de fiecare dată să fie primit cu brațele deschise, dar de plecat din Iași n-a plecat!

Prin 1983 putea ajunge în Ansamblul Armatei. S-a prezentat la concurs, a impresionat și era ca și angajat. Era nevoie doar de acordul său, deși nu doar de al său… Se putea muta cu familia la București într-un apartament cu trei camere, abia se născuse și al doilea său băiat, Ionuț, care îi calcă pe urme, avea promis un salariu frumos. Nu s-a mutat.

Anul următor, în 1984, s-a ivit o altă oportunitate. „Noi din patru în patru ani aveam examen pentru atestat. Fără acel atestat de artist liber profesionist nu puteai cânta în restaurante. Acolo înveți să cânți, în restaurant, valabil pentru cei care vor să învețe să cânte bine. În 1970 am luat primul atestat, în fața unui juriu de la București, cu mari compozitori care te examinau. Aurelian Andreescu avea atestat OSTA 1, adică primea 240 de lei pe seară, eu, cu OSTA 2, luam 180-200”.

Așadar, când a mers, prin 1984, la un nou examen pentru atestat, a aflat că Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” căuta voci. A dat o probă în care mai mult a improvizat, dar talentul său era prea mare pentru a fi nevoie de mai mult. Însă tot la Iași a rămas!

„Soția mea n-a fost de acord să plecăm. Își iubea prea mult mama și nu putea s-o părăsească…”.

Cum a reacționat?

„Și eu mi-am iubit mama, ca fiecare copil care simte ceva pentru mama lui… M-am dezumflat total. Mi-am zis că poate asta e soarta mea…”. 

Din ce în ce mai greu

Până în 1989 mai erau oportunități, dar din 1990 încoace ele au început să se rărească precum firele sale de păr. 

„A apărut un gen de muzică pe care n-am vrut să-l îmbrățișez, nu mă reprezintă. Aparițiile TV erau tot mai rare, eram într-un zbucium continuu. Televiziunile din București n-au binevoit să întindă mâna spre Moldova. Le interesează Oltenia, Banatul și Ardealul, de moldoveni să nu audă, pentru că noi, moldovenii, pe unde trecem facem liniște, iar asta nu le convine. Încercam să imprim piese noi, să mă audă lumea. Erau momente când… (n.r. – secunde bune de pauză, parcă nu-și putea regla respirația)… plângeam. Mă mai chema Gabriela Puiu, la Tele M, la emisiunea «Dor de joc», a fost singura ființă care când nu mă mai chema nimeni mă invita la fiecare emisiune a ei, dezvăluindu-mi că lumea cerea să mă vadă”.

„Soția mi-a murit în brațe”

În 2012 a decedat soția sa și au urmat șase luni foarte dificile. „Mi-a murit în brațe… Am stat prin spital șase luni pentru că am făcut niște căderi emoționale. Îmi era frică să rămân singur în casă. Am reușit să trec cu bine cu ajutorul unor medici cu suflet mare de la Spitalul CFR, dar știam că trebuie să fac ceva”.

Iar acel ceva a fost „Vocea României” în 2013, unde a ajuns în semifinale în echipa Loredanei Groza.

„Încă îmi era foarte rău, stăteam cu medicamentele în buzunar și încercam să-mi văd de treaba mea. Pentru mine succesul de la «Vocea României» a fost o împlinire sufletească în primul rând. Dar oameni răi sunt peste tot, iar acolo cel rău a fost Horia Brenciu. După ce am avut o interpretare foarte reușită a «Blestemului» Mariei Tănase m-a întrebat dacă nu cumva urmează vreun tangou sau vreun vals, ori poate vreo romanță. Am fost și eu răutăcios și i-am spus că voi ajunge să cânt romanțe acolo unde el nu va ajunge niciodată!”.

S-a hrănit cu trofee, acum vrea să scape de povara zilei de mâine!

Romanțele n-au fost o palidă consolare, a început să bată țara în lung și-n lat la festivaluri pe care le câștiga unul după altul. Practic s-a hrănit cu acele trofee.

„Am cucerit în cinci ani trofee cât alții într-o viață.” Se simte mândru, dar nu o vedetă, știe ce valoare are și se declară mulțumit că Iașul l-a ajutat, prin primarul Mihai Chirica, să organizeze în 2019 un concert pentru 50 de ani de carieră și 70 de ani de viață.

Nu prea poate fi însă mulțumit cu pensia sa de 1.000 de lei și de asta își dorește să câștige „Românii au talent” 2022. Îl mai doare spatele, a și parcurs recent un tratament, dar speră că a fost apreciat până și pentru cum a pășit pe scenă, el fiind obișnuit să dea maximum de atenție oricărui detaliu.

„Doar așa voi scăpa de povara zilei de mâine, dacă voi reuși să câștig concursul. Să pot să-mi duc demn, decent anii care vor mai fi, fără să duc lipsă de nimic. Nu mi-e deloc rușine să recunosc că au fost și zile când nu aveam ce pune pe masă. Ce să fac? Nu e o rușine să spui asta. Rușine este să furi! Artiștii, ca și pensionarii, avem venituri de mizerie, dar datoriile ni le plătim. Și eu am o pensie de 1.000 de lei. Dacă nu m-aș duce la vreun eveniment ce m-aș face eu? Să stau cu mâna întinsă? Să merg la Primărie să iau o adeverință să cânt pe bulevardul Ștefan cel Mare? Dar oare ar fi OK pentru Iași? Nu cred. Cred că le-ar fi rușine celor care conduc acest oraș să mă vadă cântând în Centru. Dacă voi fi nevoit voi face și asta! Nu e rușine să muncești. Eu voi cânta până voi închide ochii sau cât simt că mă ține glasul. Eu nici nu consider că am 72 de ani, sufletul meu este de 27”.

Am văzut cu toții, uluiți, că și vocea i-a rămas tânără, de o maturitate timpurie, moștenită de la mama sa, despre care spune că avea un glas superb. Știm cu toții ce a fost la „Românii au talent”, așteptăm cu interes următoarea apariție. Ștacheta atât de sus el însuși a înălțat-o, parcă ar urma să meargă pe sârmă fără plasă de siguranță! Are o ambiție teribilă să reușească, și-a recăpătat încrederea, parcă ar avea 27 de ani și ar pleca să cucerească lumea…

Citiți și: Avanpremieră națională la Casa Auto Iași pentru Noul Range Rover: rafinament fără egal! VIDEO

1 thought on “Aurel Niamțu, singurul solist ieșean din Generația de Aur a muzicii ușoare românești, revine la 72 de ani cu o forță ieșită din comun!

  1. Felicitări lui Aurel Niamțu pentru autenticitate și talent. Este foarte adevărat ce spune, în „provincie” nu au fost lăsate să se dezvolte marile talente. Și el ar fi meritat o soartă muuuuuult mai bună. Dacă trăia în State, era celebru demult și nu ar fi trăit atât de strâmtorat. Felicitări și ție, Dragoș, scrisul tău merge la inimă. Foarte bun articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *