Balet off-road acolo unde noroiul nu se termină niciodată! Cupa Tester închide Campionatul Național de Off-Road 2021. La Iași se decid campionii și medaliații!

Ediția 2021 a Campionatului Național de Off-Road se va încheia tot la Iași, Cupa Tester fiind ultima din cele șapte etape ale stagiunii. Susținută de Grupul Tester, care a aniversat recent 28 de ani de existență, atractiva competiție va fi organizată, ca și în ultimii ani, de Clubul Adventure 4×4 Iași. Startul va avea loc vineri, de la ora 09:00, la Motelul Bucium, acolo unde a fost stabilit cartierul general al așteptatului concurs.

Pentru a respecta cu maximum de strictețe normele sanitare, organizatorii au renunțat cu multă părere de rău la proba de trial, dar au stabilit trasee care să pună la grea încercare echipele concurente.

„Va fi o etapă foarte tehnică. Am pregătit câte 100 de kilometri pe zi la toate clasele de concurs. Vor fi probe destul de dificile, ce vor pune echipajele în dificultate atât la orientare, cât și la pilotaj. Nu vom mai face balet în proba de trial, ci în toate ravenele”, a declarat joi, într-o conferință de presă la Casa Auto, Raimond Chelban (foto deschidere, al doilea din dreapta), președintele grupării ieșene ce organizează competiția.

Una din cele mai spectaculoase probe speciale se va desfășura în imediata apropiere a locului în care acum câteva săptămâni, cu prilejul Raliul Iașului, și-a găsit sfârșitul îndrăgitul pilot Adrian Răspopa. L-am întrebat pe conf. dr. ing. Adrian Sachelarie (foto deschidere, al treilea din stânga), un împătimit al off-road-ului, dacă regretatul pilot va fi omagiat cu prilejul Cupei Tester.

„Cu siguranță, organizatorii au pregătit ceva special”, a venit răspunsul din partea lui Adrian Sachelarie, membru în Consiliul Facultății de Mecanică din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi” Iași, iar Raimond Chelban a adăugat cu promptitudine: „Proba specială va purta numele lui Adrian Răspopa. Va avea loc vineri, în zona Hadâmbu, doar pentru concurenții de la secțiunea Extrem”. Președintele clubului ieșean a asigurat participanții că vor avea parte de suficient noroi chiar dacă nu prea a plouat în ultimele săptămâni: „Avem zone în care noroiul nu se termină niciodată”.

Grupul Tester susține din 2017 etapa de la Iași a Campionatului Național de Off-Road, anul acesta fiind a patra ediție.

„Încercăm să aducem puțină strălucire acestei competiții dure cu cele mai performante SUV-uri din portofoliul nostru. Organizăm un concurs ce are ca premii sesiuni private off-road oferite de Casa Auto sub îndrumarea piloților de la Clubul Adventure 4×4 Iași, în condiții de siguranță, la volanul modelelor SUV din portofoliul Casa Auto”, a declarat joi Alina Buzilă (foto deschidere, a treia din dreapta), coordonator marketing la Tester Grup.

Înscrierile la sesiunile private de off-road pot fi efectuate prin completarea formularului de pe pagina de eveniment: https://mallauto.testergrup.ro/evenimente/cupa-tester-grup.

Clubul Adventure 4×4 Iași este afiliat la Federația Română de Automobilism Sportiv, iar competiția este organizată cu sprijinul autorităților naționale – F.R.A.S., M.T.S., C.N.O.R. – și locale: Romsilva, Mediu, I.S.U., Jandarmerie, U.P.U., primării, Poliția Rutieră.

Program Cupa Tester 2021

ZIUA 1: Joi, 25 Noiembrie 2021

•           14:00-22:00 – înscrierea concurenților la secretariatul din incinta Hotelului Motel Bucium (N47°05’30’’/E27°39’06’’)

•           parcarea și verificarea tehnică a vehiculelor de concurs în parcul tehnic din parcarea Motelului Bucium (N47°05’30’’/E27°39’06’’)

•           parcarea platformelor sau a autoturismelor personale se va face în spațiile marcate de către organizatori.

ZIUA 2: Vineri, 26 Noiembrie 2021

•           08:30 – briefing pe fiecare clasă în parte în Parcul Tehnic din parcarea Motelului Bucium

•           09:00 – start oficial și stagiu traseu (timp maxim parcurgere traseu 7 ore).

ZIUA 3: Sâmbătă, 27 noiembrie 2021

•           08:15 – briefing pe fiecare clasă în parte în Parcul Tehnic

•           09:00 – start stagiu traseu (timp maxim parcurgere traseu 7 ore).

ZIUA 4: Duminică, 28 noiembrie 2021

•           10:00 – festivitatea de premiere și conferința de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *