Ediția a III-a „Concord Iași Open”, cel mai important turneu ATP din România, a fost o reușită deplină în plan organizatoric, principalele repere fiind montarea la Baza Sportivă Ciric în timp record a instalației de nocturnă și a tribunelor ce au urcat capacitatea la 1.000 de locuri. Urmează însă partea a doua a perioadei în care la Iași se vorbește limba tenisului, și anume ediția inaugurală „BCR Iași Open”, turneu cu statut WTA 125 (premii în valoare de 115.000 de dolari).

Baza Sportivă Ciric intră din nou în fierbere. Turneul de precalificări a început de miercuri, iar câștigătoarea va primi un wild-card în calificările programate duminică și luni, tot luni începând și meciurile de pe tabloul principal de simplu, unde vor putea fi văzute la lucru și Ana Bogdan, Irina Bara, Mihaela Buzărnescu, dar și ieșeanca Andreea Prisăcariu, care a primit un wild-card.

Evenimentul ce își are pe 7 august programate finalele a fost prefațat joi printr-o conferință de presă la Baza Sportivă Ciric, din care spicuim câteva declarații.

„Aș vrea în primul rând să-i mulțumesc lui Andrei Pavel pentru felul în care s-a ocupat de turneul masculin, a dat practic startul pentru turneul feminin care începe acum. Baza Sportivă Ciric s-a transformat pe repede înainte, cred că suntem un exemplu de viteză în investiții în sport pentru întreaga țară, am reușit să facem și nocturnă și tot ce vedeți aici în doar o lună de zile. A fost o mare provocare pentru noi. Îmi doresc să facem din Iași un loc iubit de tenismeni, fie ei români sau străini. Propun ca în fiecare zi să redifuzăm meciurile în diverse zone din oraș̦, pe niște ecrane mari, astfel încât să mediatizăm acest turneu și să-l facem cât mai atractiv și pentru edițiile care urmează” – Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

„Cred că este de datoria companiilor să susțină astfel de evenimente și invit pe această cale și alte companii să ni se alăture, pentru a transforma Iașul într-un pol al dezvoltării economice, educaționale și sociale. Invit pe toți iubitorii din Iași și nu numai să vină cu sufletul la acest turneu care va fi fantastic. Mult succes jucătoarelor!” – Mircea Popovici, director Grup Retail BCR.

„Noi ne ocupăm de o parte din furnicarul acesta care se întâmplă̆ zi de zi la Baza Sportivă Ciric. Mulțumesc deținătorului licenței, Andrei Oriță, pentru inițiativa lui de a investi în sport, Primăriei Municipiului Iași, pentru efortul și deschiderea de care a dat dovadă, sponsorilor care s-au implicat activ și susțin sportul de performanță. Agenția noastră̆ a participat cu trup și suflet și sper că s-a văzut asta în tot ce am făcut” – Adriana Vârbanciu, Open Events.

„Baza este incredibilă, oamenii se implică total aici, nu cred că a fost o problemă care să nu fi fost rezolvată rapid, iar pentru acest lucru vreau să îi mulțumesc foarte mult directorului administrativ Gabriel Iftimoaie. Am fost la multe turnee în lume și nicăieri nu s-a realizat ce s-a realizat la Iași într-un timp atât de scurt” – Daniel Dobre, directorul turneului.

„Mă bucur tare mult să mă aflu aici, vreau să mulțumesc organizatorilor pentru wild-card-ul acordat, asta înseamnă că aveți încredere în mine. Iașul este o atracție turistică, pe plan cultural suntem foarte dezvoltați, dar lipsea partea sportivă și mă̆ bucur tare mult că am schimbat asta cu cele două turnee. Organizarea este de top și mă̆ bucur foarte mult să fiu aici. Am emoții, probabil pentru că sunt acasă, vă promit un turneu de calitate, cu meciuri foarte bune” – Andreea Prisăcariu.

„Tenisul profesionist feminin este cel mai bine plătit sport din lume, este o profesie. Și, fiind cea mai bine plătită profesie, înseamnă că și exigențele sunt foarte mari. Îmi doresc să ajutăm tinerii jucători de tenis români, în special din regiunea Moldovei. Din punct de vedere tehnic, turneul oferă̆ în premieră națională un sistem electronic line-calling. Astfel, jucătoarele care sunt nemulțumite de o decizie a arbitrilor au posibilitatea să o conteste, iar un sistem automat va afișa decizia corectă. Dezideratul nostru este să finanțăm cu ajutorul spectatorilor aproximativ 20 la sută din acest turneu. La băieți am reușit în proporție de 5 la sută, dar este un pas înainte pentru prima ediție cu spectatori și avem încredere că vom progresa cu acest turneu feminin. Sunt onorat că reușim să avem asemenea parteneri, mulțumesc domnului primar și Primăriei, partenerului tehnic FRT și Agenției Open Events, BCR și tuturor sponsorilor pentru implicare” – Andrei Oriță, director general al Concord Service Center, proprietarul licenței turneului.

Citiți și: Premieră la Iași: lansarea Noului Range Rover Sport, simbolul luxului sportiv!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *