Înainte să-i întreb eu pe alții care a fost cel mai frumos cadou de Crăciun, am zis să mă întreb mai întâi pe mine însumi.

Au fost cred mai multe cadouri frumoase, deși la noi în familie orice cadou era oricând binevenit, nu trebuia să aștepte o zi cu totul și cu totul specială. Decembrie era însă proclamată „Luna cadourilor” și avea un farmec aparte. Trece o secundă, trec două, dar n-am ajuns cred la trei și parcă m-am luminat.



Da, acea pereche de patine primită când aveam 9 ani, prin 1982, mi-a venit prima în minte și sper să nu-mi mai amintesc altceva care să mă poarte spre alte gânduri. Nu-i deloc exclus ca, dorind atât de mult primele mele patine, să mă fi exprimat prin casă poate o dată, poate de mai multe ori, și cu voce tare, dar sigur este că pusesem bradul sub o observație continuă.

Era așezat la locul său, pe un suport verde ingenios manufacturat, în colțul răcoroasei sufragerii, la intrarea în balconul orientat spre asfințit. Celălalt perete al colțului dădea spre nord, iar în acele timpuri nu se auzise de anvelopare termică. Ar fi fost însă obligatorie, tare bine ar mai fi prins! Ușa la sufragerie era de regulă închisă pentru a evita condensul. Termometrul așezat pe peretele opus celui dinspre nord arăta de regulă iarna cam 12-14 grade Celsius. Greu de crezut acum că mă uitam la televizor cu un halat peste hainele de casă, cu fes bine îndesat pe cap și învelit cu totul într-o pătură groasă! Dacă era lăsată ușa deschisă, acel perete dinspre nord transpira abundent, însă la 9 ani altele erau prioritățile mele.

Mai făceam ce făceam și iar aruncam un ochi sub brad. Nu apăruseră patinele! Eram cumva dezamăgit, dar simțeam că trebuia să las ceva mai mult timp să treacă până la următoarea inspecție. Câteodată, de ciudă probabil că patinele se lăsau cam mult așteptate, mai mâncam câte o bomboană din brad, din alea numai cu ciocolată. Desfăceam cu grijă ambalajul, să nu pară că nu mai adăpostea bomboana, recomandarea fiind să nu mănânc prea multe. Nici nu mâncam prea multe într-o zi, dar la despodobirea bradului cu greu mai putea fi găsit un ambalaj care să și conțină bomboana. Chiar erau bune și mă întrebam de ce nu s-or găsi pe tot parcursul anului, dar poate că și de aceea Crăciunul era special.

O fi special, dar patinele tot nu apăruseră sub brad. Cea mai mare speranță era dimineața, când Moș Crăciun ar fi avut o noapte întreagă la dispoziție pentru a le aduce. Emoția era aceeași la fiecare incursiune în sufragerie, dezamăgirea nu pot spune că a crescut cu fiecare tentativă eșuată. Mai era timp.

https://www.youtube.com/watch?v=zUxyitLAtt0

N-o mai lungesc. Minunea avea să se petreacă într-o după-amiază spre seară, undeva după ora 16-16:30. Știu doar că am mers probabil pentru a patruzecea oară spre brad și am zărit o cutie mărișoară. Nu vă voi descrie emoția simțită. În cutie era o minunată pereche de patine negre, „Perinitza”, din cele cu zimți în vârf, credeam noi la vârsta aia că pentru o frânare mai eficientă. Le-am încălțat imediat și am ieșit. Era niscaiva zăpadă prin jurul blocului, pe stradă trecea o mașină la cinci minute, așa că aveam parte de un imens patinoar. După vreo două ore cred că mergeam deja binișor, căzăturile erau tot mai rare, iar peste câteva zile simțeam nevoia să jucăm hochei, eu fiind un admirator al lui Sergei Makarov, deși mai toți erau cu Wayne Gretzky.

https://www.youtube.com/watch?v=im9UbtW8Lr4

N-am ajuns să joc hochei vreodată, mie nu-mi ajungea timpul ca să bat mingea cât aș fi vrut, iar acele patine le-am încălțat până mi-au rămas mici. Atât de dragi mi-au fost, atât de mult am ținut la ele, atât de mult le-am folosit încât mergeam și când zăpada era moale de tot și aproape ajungeam la asfalt! N-am făcut însă o pasiune deosebită din patinaj, n-am trecut de piruetele la capătul unui sprint, dar nici nu ratam competițiile majore la televizor, fascinat de „Bolero”-ul lui Ravel pus la perfecțiune pe gheață de Jayne (eu îmi amintesc Jane) Torvill și Christopher Dean, care pentru mine rămâne inegalabil.

https://www.youtube.com/watch?v=97FdxuJxH-4

Am asistat la ascensiunea Katarinei Witt, am privit duelurile dintre Brian Orser și Brian Boitano, mi-a plăcut Viktor Petrenko până să apară Evgheni Plușenko, dar și Philippe Candeloro, și sigur nu ratam Gala Laureaților după fiecare mare concurs, acolo unde patinajul artistic era într-adevăr magic, așa cum a fost pentru mine acea pereche de patine primită într-o iarnă de neuitat!

https://www.youtube.com/watch?v=xsGyPUXHrNA

 

https://www.youtube.com/watch?v=57R7aAY5QiM

 

Citiți și: AUTONOMIE MĂRITĂ PENTRU OPEL CORSA-E ȘI MOKKA-E

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *