Costel Enache: „Gata, vorbele nu ne mai ajută!”
Trupa lui Costel Enache revine sâmbătă acasă în etapa a XI-a a Ligii 2, când, de la ora 11:00, va primi vizita formației Viitorul Pandurii Tg. Jiu, pregătită de antrenorul Eugen Trică, cel care era „secundul” lui Flavius Stoican când CSM Poli Iași reușea să se califice în play-off-ul Ligii 1!
Echipa ieșeană vine după o înfrângere în deplasare cu Csikszereda Miercurea Ciuc (scor 1-3), într-un meci în care la 0-0 a avut măcar două ocazii bune de gol, a primit două goluri în prima repriză pe gafe individuale uriașe, dar după fiecare gol încasat a reacționat cu bune situații în atac, și a mai primit un gol și la începutul actului secund, pe noi greșeli în lanț pe faza defensivă. A avut însă și după minutul 80 două situații ideale de a marca, dar a redus din diferență în prelungiri, prin Jean Deretti, cel care și-a însoțit antrenorul la conferința de presă de joi, din Copou.
Mijlocașul brazilian a rostit câteva fraze în limba română, declarându-se optimist în privința meciului cu Viitorul Pandurii.
„Ne așteaptă un meci important, dar am avut o săptămână bună de pregătire. Am lucrat bine, cu intensitate, am fost concentrați și sunt convins că vom obține cele trei puncte. Atât eu, cât și echipa, am avut suficient ghinion până acum, sper ca de sâmbătă încolo să ne surâdă și nouă norocul”, a declarat Deretti, despre care Enache a avut numai cuvinte de laudă: „La fiecare meci a intrat bine, dar a suferit accidentări grave. Ba fractură de mandibulă, ba fractură de metatarsian. Este un jucător pe care îl apreciez foarte mult”.
Costel Enache a transmis din start ce a stabilit cu băieții săi în vestiar.
„Ne-am pus cu toții de acord că a sosit momentul să câștigăm și acasă. Gata, vorbele nu ne mai ajută! Este nevoie de mai multă muncă, mai multă concentrare și determinare, iar cu aceste ingrediente vom putea construi o victorie sâmbătă. Ar fi o victorie foarte importantă. Sâmbătă vom fi cu toții pregătiți să dăm tot ce-i mai bun pentru a câștiga meciul. Nu e un joc ușor. Ați văzut ce rezultate imprevizibile au apărut în ultima vreme, campionatul este foarte echilibrat”.
Antrenorul s-a declarat mulțumit de starea de sănătate a lotului.
„Și-au revenit mulți dintre jucătorii accidentați, sunt mulțumit. Mihalache nu va fi apt, el lucrează doar individual cât îi permite accidentarea suferită. Nici Chiorean nu va fi apt de joc. L-am preluat din mers, poate cam brusc și a avut de suferit”, a declarat antrenorul de la CSM Poli, la ora conferinței de presă Torres fiind la spital, suspect de fractură la un deget de la o mână.
CSM Poli Iași poate fi felicitat pentru cum a tratat și în ultimele săptămâni pandemia. Jucătorii nevaccinați, în proporție de 50% din lot, același procent fiind valabil și pentru staff-ul tehnic, au fost testați săptămânal, ba chiar după ce unul din juniorii din lot a fost descoperit pozitiv au fost efectuate trei testări în zece zile. Jucătorii au fost împărțiți în trei grupe în vestiare, de exemplu fundașii centrali mergând în vestiare diferite, și s-a renunțat la masa la cantină și la lucrul în sala de forță, dar s-a lucrat, mai atipic, în aer liber. Astfel, la testarea efectuată marți, n-a mai fost descoperit niciun caz pozitiv.
Citiți și: PREMIERA MONDIALĂ A NOULUI MODEL RANGE ROVER VA AVEA LOC SĂPTĂMÂNA VIITOARE