Conducerea CSM Politehnica Iași a susținut miercuri o conferință de presă, iar joi a venit rândul antrenorului Costel Enache și al unui reprezentant al jucătorilor să vorbească despre primul meci oficial al anului, programat sâmbătă, în Copou, de la ora 11:00, cu FC Brașov (locul 16 din 20 de participante, cu douăsprezece puncte), în antepenultima etapă a sezonului regular din Liga a II-a.
Nici formația ieșeană nu se clasează pe o poziție mulțumitoare, fiind doar a douăsprezecea, cu 21 de puncte în cont. Fiind deja compromisă calificarea în play-off-ul rezervat primelor șase clasate, gândurile se îndreaptă deja spre următorul campionat, iar Enache n-a ascuns faptul că echipa sa ar putea fi neînvinsă în meciurile pe care le va mai avea de disputat – trei în sezonul regular și șase în play-out.
„Suntem pregătiți să reluăm campionatul, avem în față un adversar incomod, de tradiție, cu orgoliul rănit. Sunt optimist, sper într-o victorie, vreau să cred că echipa mea este pregătită pentru o victorie. Am avut rezultate fluctuante în amicale, dar am muncit bine. Concluzia: suntem cu un suflu nou, văd la jucătorii mei emulație, dorință și implicare mult mai mare decât în prima parte a campionatului, aștept să le văd și în joc. Putem termina campionatul fără nicio înfrângere. Abordăm pas cu pas lucrurile, încă suntem în transformare. Ideal ar fi să putem pregăti sezonul viitor, dar fără să ne luăm atenția de la campionatul acesta”, a declarat Costel Enache, discursul său căpătând pe alocuri accente tulburătoare când a vorbit pe tema războiului pornit de Rusia în Ucraina.
Antrenorul de la CSM Politehnica Iași nu se va putea baza sâmbătă pe Pușcaș, care se antrenează normal, dar mai are nevoie de timp pentru a reveni în echipă, și nici pe Vanzo.
Reprezentantul jucătorilor a fost stoperul Dragoș Ungurenașu, cel care a atras atenția încă de la meciurile de verificarea susținute înainte de începerea campionatului. N-a împlinit 18 ani și a părut timorat. Sezonul acesta a fost unul de tranziție pentru el, de la nivel de juniori trebuind să se obișnuiască, treptat, cu luptele mult mai dificile purtate la seniori, mai ales că este văzut ca principalul pretendent sezonul viitor la locul rezervat jucătorului Under 18.
„Va fi un meci foarte greu, dar simt că suntem pregătiți. Am avut un cantonament foarte bun, cu meciuri foarte bune pentru noi și vom aduce trei puncte. Dacă voi juca voi da totul pe teren pentru această echipă. Este o șansă să acumulez minute, trebuie să muncesc și mai mult, dar jucătorii experimentați mă ajută cu toții la antrenamente”, a precizat Dragoș Ungurenașu.
Citiți și: Supercar-uri necunoscute: douăsprezece mașini exotice de care probabil n-ați auzit niciodată!
Citiți și: Cele mai valoroase mărci auto din lume! Unde se clasează Dacia