Campionatul Mondial de Esports s-a încheiat duminică la Iași acompaniat de un week-end plin de concerte cu artiști care mai de care mai importanți, cap de afiș fiind olandezul Armin van Buuren! Iașul a trăit intens zece zile în zona Palatul Culturii – Grădina Palas, vocile ce susțin într-un cor uriaș că întregul festival a fost o reușită deplină fiind pe rețelele de socializare incomparabil mai puternice decât cele ale contestatarilor. N-aș putea spune că am fost zi de zi prezent la festival, însă am fost surprins că nu m-am intersectat deloc cu directorul Clubului Sportiv Municipal Iași 2020, clubul Primăriei Iași!

Banii pe care Consiliul Local Iași i-a alocat festivalului Digital Throne, din care a făcut parte și Campionatul Mondial de Esports pe lângă concerte, Comic Con etc., au fost incluși în bugetul clubului Primăriei, CSM Iași 2020. Peste 7 milioane de euro la prima strigare, însă sponsorizările și vânzările de bilete au mai diminuat probabil din suma cheltuită, dar subiectul știrii nu este legat de latura financiară a evenimentului.

Cum spuneam, banii cheltuiți cu prilejul festivalului au provenit din bugetul CSM Iași 2020, dar directorul Vladimir Danilov și-a înaintat demisia la finalul primei decade a lunii trecute, cu trei săptămâni înainte de ceremonia de deschidere! Așadar, a trecut aproape o lună de când și-a exprimat oficial decizia de a se retrage de la club și tot surse din cadrul Primăriei Iași au divulgat că nu și-ar mai fi îndeplinit de alte câteva săptămâni chiar toate atribuțiile de director!

Conform Codului Muncii, perioada de preaviz îi va expira în prima jumătate a lunii octombrie, iar CSM Iași 2020 va avea un alt director care să coordoneze activitățile de la secțiile de șah, handbal feminin, scrimă și tir cu arcul, mai ales că echipa de handbal are obiectiv ferm promovarea în Liga Națională!

Citiți și: Totul despre Noul Renault Scenic, noul vârf de lance al modelelor electrice! VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *