Printre jucătorii convocați la reprezentativa de rugby a României pentru Cupa Mondială din Franța se numără și trei foști juniori de la CSS „Unirea” Iași, unde au fost pregătiți de antrenorul Gabriel Popa. Ei erau atât de buni încă de pe vremea junioratului încât nici n-au apucat să debuteze la seniori sub culorile Iașului, fiind transferați la Timișoara, o grupare care le putea oferi condiții pe măsura talentului lor.
Marius Simionescu, Marius Iftimiciuc (ambii născuți în 1997) și Vlad Neculau (1998) părăseau Iașul în 2014 după ce au ajuns la rugby pe când erau elevi la licee ieșene. Pe Simionescu și Neculau i-a descoperit Gabriel Popa în cadrul acțiunilor sale de selecție, iar pe Iftimiciuc l-a trimis la terenul de rugby profesorul său de educație fizică, Ioan Luca, fosta aripă a Politehnicii Iași.
Nu prea există însă rugbist fără poreclă. De multe ori antrenorii vorbesc despre jucători spunându-le nu pe nume, ci poreclele, așa că Simionescu (aripă în lotul României pentru Cupa Mondială) era cunoscut ca „Placaj”, Iftimiciuc (linia a II-a) drept „Caschetă”, iar Neculau (linia a III-a) era strigat O’Brien, idolul său irlandez, și iată că acum el însuși se pregătește de confruntarea cu Irlanda, programată sâmbătă, de la ora 16:30, în prima etapă a Grupei B! Încă de la juniori, Simionescu era cunoscut nu doar pentru fermitatea placajelor sale, ci și pentru generozitatea cu care nu ezita să-și ajute colegii pentru a stopa atacurile adverse. Iftimiciuc era singurul dintre juniorii lui Popa care purta caschetă, ca să-și protejeze urechile în grămezile ordonate. Chiar și acum, pe casca sa scrie „Caschetă”.
Simionescu și Neculau joacă și acum la SCM USV Timișoara, Neculau fiind căpitanul echipei, iar Iftimiciuc a venit la lot din Franța, de la Carcassonne. Dacă tot am amintit de anul 2014, în care au plecat la Timișoara, trebuie spus că împreună cu ei a fost transferat și Mihai Haidău, dar el a refuzat ulterior un împrumut pentru o jumătate de sezon la CSM București, preferând să renunțe la rugby!
„A fost o plăcere să pot lucra cu ei și ulterior să le urmăresc ascensiunea. Simionescu este originar din satul Bârlești – comuna Erbiceni, Neculau este din comuna Bivolari, iar Iftimiciuc – din Valea Adâncă. Orice antrenor și-ar dori asemenea copii buni să aibă pe mână. Abia aștept să-i văd jucând la Cupa Mondială”, ne-a declarat antrenorul Gabriel Popa.
Sursa foto: FR Rugby.
Citiți și: Totul despre Noul Renault Scenic, noul vârf de lance al modelelor electrice! VIDEO