Trupa lui Costel Enache a susținut sâmbătă, pe gazonul sintetic de pe Stadionul „Tineretului”, al doilea meci amical al iernii, în compania formației CSM Pașcani, o grupare modestă din Liga a III-a, de care a dispus cu 5-0 (2-0) prin golurile înscrise de Kouadio ’20, Cană ’43 și ’78, Târșa ’73 și Grigoriu ’86.
Kouadio este fundașul dreapta care a semnat vineri și a deschis scorul ca un veritabil atacant (pentru că pe faza defensivă n-am putut vedea ce calități are), la doar câteva minute după ce dintr-o situație similară Camara fusese blocat de tânărul portar advers, Ciofu (19 ani), cel care s-a despărțit în vară de CSM Politehnica Iași. Cană, folosit mijlocaș central, a înscris de două ori, dar nu ne putem pronunța dacă în sfârșit Enache i-a găsit postul pe care să se exprime cel mai bine pentru că n-a fost un joc în care să resimtă presiune din partea adversarilor. Târșa, pe care clubul îl vrea plecat, a marcat pentru 3-0, tabela fiind închisă de juniorul Grigoriu, de la echipa Under 19 a Academiei CSM Politehnica Iași, pregătită de antrenorul Adrian Kerezsy.
Enache a folosit și o altă achiziție a săptămânii, atacantul ucrainean Plokhotniuk, jucător cam de același profil cu Camara, cel care în minutul 30 a solicitat schimbare din cauza unei probleme musculare, probabil din cauza frigului care l-a făcut să sufere și pe ivorianul Kouadio. Plokhotniuk a arătat suficientă dezinvoltură, fără să fie completată de eficiență, iar a treia achiziție a săptămânii, mijlocașul Muratovic, probabil va debuta la următorul amical, programat miercuri, cu Știința Miroslava.
N-au jucat deloc nici Bârlădeanu (portar în vârstă de 16 ani, de la echipa Under 17 a Academiei CSM Poli Iași, pregătită de antrenorul Adrian Cotan) – Serediuc, Pușcaș și Chiorean (accidentați), iar despre Stoenac s-a spus că i-a fost reziliat contractul.
Enache a mizat în prima repriză pe Brânză – Kouadio, Okan, Plămadă, Stan – Cristea, Cană – Mărieș, Plokhotniuk, Pelivan – Camara (’30 Ad. Ilie), iar în actul secund pe Axinte – Defta, Gal, Ungurenașu, Ad. Ilie (’60 Grigoriu) – Cană (’60 Hrib, tot de la echipa Under 17), Târșa – Aftanache, Asăvoaei, Pop – Frick.
CSM Poli Iași l-a împrumutat la CSM Pașcani pe Corobuță, care a și jucat sâmbătă pentru noua sa formație, unde au mai evoluat și Purcariu, A. Frunză și basarabeanul Garbatiuc, în timp ce Cociobanu a fost accidentat, iar L. Ungurenașu, trecuți cu toții pe la Academia CSM Poli Iași, a plecat în această iarnă la Sănătatea Cluj.
Cum a simțit portarul Denis Ciofu forța de joc a echipei CSM Politehnica Iași aflăm în rândurile următoare: „O echipă bine așezată în teren, cu legături bune între jucători, surprinzător de rapidă pe contraatac – la golul 1 a demonstrat asta foarte bine. Îmi place că domnul antrenor Enache încearcă să îi integreze și pe juniori în lot”, ne-a declarat talentatul portar care este student în anul I la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, dar încă foarte legat de Iași. „Un pas important pentru cariera mea ar fi să ajung să apăr buturile Politehnicii într-o bună zi, deoarece sunt atașat de echipa la care am făcut junioratul și aș evolua cu mândrie pentru orașul meu natal. Le mulțumesc tuturor oamenilor cu care am lucrat la Politehnica, pentru că am avut foarte multe de învățat de la toți!”, ne-a mai spus talentatul portar înalt de 1,82 metri care nu încetează să viseze că va apăra la nivelul Ligii 1.
Citiți și: Ce face Vlăduț Simionescu atunci când nu concurează! Prima competiție va fi abia în aprilie!