Până ca echipa masculină de baschet de la CS Politehnica Iași să fie reînființată, în 2021, au mai existat proiecte ce vizau readucerea Iașului pe harta baschetului românesc. Creionarea lotului începea de fiecare dată cu Vlad Popovici (2,00 metri înălțime, va împlini 28 de ani în luna mai), unul din cei mai buni baschetbaliști ieșeni din ultimii cincisprezece ani! Și anul trecut a fost cap de listă, dar abia acum, la final de ianuarie, n-a mai rezistat și a cedat rugăminților de a ajuta echipa, deși n-are mai deloc timp liber de trei luni, de când în viața lui și a soției sale, Teodora, a apărut fiul lor, Matei. Veți afla în rândurile următoare câteva repere din cariera lui Vlad, despre care s-a știut prea puțin spre deloc, pentru a vă putea contura o idee despre talentul și potențialul baschetbalistului ajuns să profeseze ca medic stomatolog deși ar fi putut juca liniștit în prima divizie autohtonă pe salariu de fotbalist!

Ca baschetbalist trebuia să se exprime la cel mai înalt nivel, adică în SUA, unde a ajuns la 16 ani!

Calculele în privința lui Vlad Popovici au fost extrem de simple, de pragmatice. Fiu de apreciați medici stomatologi, Vlad a fost probabil cel mai bun baschetbalist din țară al generației sale. Trecut pe la loturile naționale de juniori, a fost copleșit cu laude, însă viitorul său era văzut de părinții săi ca medic stomatolog. Nu i s-au împotrivit însă visului de a juca baschet, dar au tranșat subiectul cu mult sânge rece, cu mână sigură, de chirurg. Dacă fiul lor era chiar atât de talentat, atunci să dovedească la cel mai înalt nivel, dar nu în România. Să meargă în SUA să arate cât este de bun, să poată progresa acolo printre jucători și mai talentați decât el, așa că în clasa a X-a a renunțat la un colegiu din Chicago, remarcat prin atacuri armate, și la începutul aceluiași an școlar a mers la jumătatea lui septembrie în Florida, lângă Orlando. N-a fost însă cazat în Orlando, așa cum i s-a promis, ci într-un ghetou cu studenți din toată lumea. O lume însă mult prea pestriță, deloc sigură. N-a avut nici noroc de un liceu prea bun, așa cum i s-a promis, în care să nu lege școala de gard, dar tocmai peste asta a nimerit.

„M-a afectat destul de tare, a fost o decepție totală, deoarece m-am pregătit din toate punctele de vedere pentru a face pasul în SUA. Nici n-am ajuns să văd cam care era nivelul în baschet. Erau condiții improprii, nici măcar masă nu ni se asigura, trebuia să merg la supermarket să-mi cumpăr de mâncare…”, își amintește Vlad. 

Experiența în SUA a fost una nefericită și a durat doar o săptămână, dar la 17 ani a fost debutat de regretatul antrenor Costel Moscalu în echipa de seniori de la CS Politehnica Iași. Era campion național Under 16 cu echipa CSS „Unirea” Iași, pregătită de antrenorul Gabriel Clapon, și mi-l amintesc cum într-un meci avea ca adversar direct un colos de 2,16 metri înălțime! A fost medaliat cu argint la Under 17 și la Under 18, tot cu „Unirea”, și a participat la 17 ani la o tabără de pregătire în Slovenia alături de cei mai talentați jucători din Europa, măcar unul dintre ei, spaniolul Willy Hernangomez, ajungând să evolueze în NBA!

A fost convocat la lotul național lărgit de seniori al României, dar el juca la etapa finală a Campionatului Național al liceelor!

Vlad a continuat să joace baschet la Iași, un baschet bun, dar a continuat și să învețe multă carte pentru a urma Medicină Dentară. Un alt episod care vorbește de la sine despre potențialul său imens a fost când era elev în clasa a XII-a la Colegiul Național și a fost convocat la lotul național lărgit de seniori al României! Da, la lotul național de seniori, unde acum zece ani nu prea ajungea chiar orice tânăr, darămite un licean! Știți însă ce făcea Vlad când a primit acea convocare? Juca pentru Colegiul Național la faza națională a Campionatului Național al liceelor! Credeți că a răspuns pozitiv la convocarea primită? Nu, pentru că avea de dat examen de admitere la facultate! Baschetul era deja în plan secund, nici la Campionatul European Under 20 n-a mai participat după ce bifase câte două Europene la Under 16, respectiv Under 18, școala și viitorul său ca medic stomatolog erau prioritare.

Scos pe targă sub ochii propriilor părinți!

Vlad a continuat să joace pentru CS Politehnica Iași și a continuat să primească oferte de la cluburi importante din elita României! A mers în probe la Sibiu, când antrenor era Dragan Petricevic, cel sub comanda căruia Politehnica Moldrom obținea în 1998 cel mai important rezultat din istorie, medalia de bronz.

„Atunci m-am decis că viitorul meu nu este în baschet. Puteam oricând să mă accidentez, să cad foarte de sus și să nu mai pot reveni vreodată acolo. Aveam nevoie de ceva sigur, să depind în cea mai mare măsură doar de mine”.

Și mare dreptate a avut, pentru că la începutul lui 2017, într-un meci acasă cu Rapid, a suferit pe taraflexul de atunci din Sala Polivalentă o gravă accidentare la genunchi, ruptură de ligamente încrucișate. A primit îngrijiri medicale pe teren timp de câteva minute. Mama sa nu putea sta locului, și-a însoțit fiul în timp ce era scos din sală pe targă, iar tatăl său l-a urmărit cu privirea. N-au avut acești oameni nici o reacție deplasată, dar numai ei știau ce era în inima lor!

Stomatolog mai bun decât baschetbalistul ce putea deveni! 

„Mi-a plăcut să fac toate la timpul potrivit. Am intrat la facultate imediat după liceu, m-am căsătorit la 25 de ani și la 27 iată că avem primul copil. Totul în baschet s-a terminat însă atât de brusc, prea brusc pentru mine, încât ani la rând mi-am dorit să mai simt fiorul unui meci. Iată că n-am mai rezistat și am revenit pe teren”.

Vlad Popovici a jucat din nou sâmbătă pentru CS Politehnica Iași. Doar două antrenamente i-au fost suficiente pentru a le oferi tinerilor săi coechipieri acea doză de încredere de care au nevoie, însă și el ar mai avea nevoie de multe antrenamente pentru a juca din nou baschetul pe care-l știe.

Cum spuneam, ar fi putut merge pe bani mulți, pe salarii consistente, de fotbalist, și ar fi putut juca baschet și acum la cel mai înalt nivel în România. Dar pentru el, cât și prin ochii și inima părinților săi, cel mai înalt nivel în baschet nu era în România. În România, Vlad Popovici trebuie să se exprime la cel mai înalt nivel ca medic stomatolog sau ca medic ortodont. Acum vreo trei ani ne-am intersectat întâmplător la un eveniment fericit și i-am urat să devină un stomatolog mai bun decât baschetbalistul ce putea fi! 

Vlad Popovici parcurge acum ultimul an ca medic rezident, cu specializarea „Ortodonție”, la Bolta Stomatologică, iar la Dental Plus & Dental Implant Center practică stomatologie generală. Acțiunile sale nu mai sunt aplaudate de sute și mii de spectatori, mâinile sale nu mai mângâie așa des mingea de baschet, ci trebuie să îmblânzească freza și celelalte instrumente pentru fiecare pacient ce visează că-și va recăpăta zâmbetul perfect din mâinile unui stomatolog ce de mic copil a primit educația de a fi cel mai bun!

Citiți și: Ce face Vlăduț Simionescu atunci când nu concurează! Prima competiție va fi abia în aprilie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *