Culturistul profesionist ieșean Georgian Anghel-Birică (33 de ani), singurul român prezent la Mr. Olympia 2022, a intrat în săptămâna primului concurs din acest an, prima competiție după ce a urcat, în premieră, pe cea mai importantă scenă a culturismului mondial. El va concura la Lille cu două kilograme în plus față de cât a cântărit la Las Vegas, în decembrie 2022, și susține că se află în cea mai bună formă a carierei sale!
Concursul de la Lille este un prilej de calificare la Mr. Olympia 2023, programat anul acesta între 2 și 5 noiembrie, la Orlando (SUA). Va fi penultima ocazie de a-și asigura participarea pentru a doua oară consecutiv alături de cei mai buni sportivi din lume. Ar mai fi o variantă „pe 7 octombrie, la Sofia”, dar Georgian și-a propus să rezolve problema încă de la Lille, acolo unde însă numai câștigătorul va obține biletul pentru Orlando! A avut un an foarte încărcat, an în care toată strategia de pregătire și participare în competiții a fost dată peste cap de o veste pe care o aștepta de ceva vreme.
„Soția mea, Simona, este însărcinată și vom avea și un băiețel pe lângă cele trei fetițe minunate. Am încercat cât am putut s-o țin cât mai departe de agitația mea zilnică, mai ales din perioada de dinainte de concurs. Am cumpănit mult cum să fac, cum să mă antrenez, iar până la urmă tot sportul a avut câștig de cauză. Soția mea va naște în jurul datei de 1 noiembrie și am vrut din tot sufletul să fiu alături de ea, dar, dacă voi reuși să mă calific la Mr. Olympia 2023, va trebui ca exact atunci să fiu în SUA și nu împreună cu ea și băiețelul nostru. Mi s-a împlinit un vis, acela de a avea și un băiețel, dar și pentru sport m-am sacrificat atât de mult încât parcă n-ar fi fost corect să renunț. Am fost atât de stresat încât am avut și momente când credeam că nu voi face față rigorii absolut obligatorii din pregătire”, ne-a declarat Georgian Anghel-Birică, cel care se pregătește la Sala Weider Gym încă de când a fost inaugurată acum aproape trei ani.
El va concura tot la classic phisique, doar că în acest an au fost recalculate limitele maxime de greutate. La înălțimea sa (1,78 metri) va avea voie să cântărească maximum 96 de kilograme, cu două în plus față de cât avea când a urcat pe scenă la Mr. Olympia 2022.
„Două kilograme de mușchi le câștigi într-un an de antrenamente ca la carte, așa cum zic eu că am fost în stare să fac în ciuda dificultăților cu care m-am mai confruntat. Antrenorul meu, elvețianul Patrick Tuor, susține că sunt în cea mai bună formă a carierei mele, ceea ce îmi dă speranțe pentru calificarea la Mr. Olympia 2023. Dacă nu voi reuși la Lille, probabil mă voi prezenta și la Sofia, iar dacă nu voi avea succes, atunci voi încerca în noiembrie, la București, dar deja pentru ediția din 2024. Mă simt însă foarte bine pregătit, le mulțumesc lui Florin Preduchin și Radu Preduchin pentru că mi-au pus la dispoziție sala de la Weider Gym chiar și duminica pentru a mă putea antrena!”, a adăugat Anghel-Birică.
Săptămâna concursului este de regulă una dintre cele mai delicate. Din păcate, Georgian nu va putea fi însoțit la Lille de soția sa, care parcurge ultimele săptămâni de sarcină.
„Nu va putea fi lângă mine în această perioadă în care nu e deloc bine să fii singur. Mai apar scăderi bruște ale glicemiei, ți se face rău, nu e deloc ușor, numai noi știm cât chin este în spatele strălucirii de pe scenă! Voi merge împreună cu Alfred Chiriac, care va concura la open și va încerca și el să se califice, ne vom susține cât mai mult unul pe celălalt și sper să mergem și la Orlando tot împreună”, ne-a mai spus Georgian Anghel-Birică, care în această perioadă mănâncă foarte puțin și numai ovăz, pui, sparanghel, ouă și pește alb.
Citiți și: Totul despre NOUL Peugeot E-3008: 700 kilometri autonomie și încărcare în 30 de minute! (VIDEO)