Baschetbalistul ieșean Horia Dragoslav are la doar 21 de ani o carte de vizită atât de bogată încât te și întrebi cum de a găsit timp pentru toate, cum de a găsit motivație de a se reinventa mereu? Baschetul a jucat rolul principal, mai ales în perioada de doi ani petrecută la U-BT Cluj-Napoca, dar Horia mereu a știut că mai are destule atuuri pe care să le joace cu succes la momentul oportun!

Foto: Cristian Bârleanu.

Horia Dragoslav a ajuns între panouri după ce a cochetat cu mai multe sporturi. Talent veritabil, s-a distins încă din primii ani sub comanda antrenorului Gabriel Clapon la CSS „Unirea” Iași. Deși gimnaziul l-a petrecut la Colegiul Național „Emil Racoviță”, a găsit timp suficient pentru antrenamente, fiind un veritabil exemplu pentru cei care consideră că nu se poate face carte și sport la cel mai înalt nivel. Horia a încheiat în 2017 gimnaziul cu media generală 10 (zece) și la examenul de capacitate a luat tot 10. Primii doi ani de liceu i-a parcurs însă la Cluj-Napoca!

Părinții lui Horia au considerat atunci că era momentul optim ca și baschetul practicat de fiul lor să ajungă la cel mai înalt nivel, iar cel mai bun centru era la Cluj-Napoca, la U-BT, campioana de seniori a României, a cărei supremație nu prea poate fi contestată. Dar la Cluj-Napoca n-a mers singur, ci împreună cu părinții săi, care au vândut locuința de la Iași și s-au mutat cu totul în Ardeal pentru a fi în fiecare secundă alături de fiul lor!

Perioada la U-BT a fost încununată cu două titluri de campion național, la U16 și U17, cu multe meciuri internaționale în European Youth League, dintre care unul de vis cu Real Madrid. Progresase, dar nu se adaptase pe deplin, simțea că parcă nu era totuși locul său acolo.

„Părerea despre noi, cei din zona Moldovei, nu este una chiar favorabilă acolo și, din păcate, n-am reușit s-o schimb în ceea ce mă privește”, susține Horia Dragoslav, un copil de 10 la un liceu la care este greu de terminat și cu 9 și mai ales care s-a mutat cu totul din Iași pentru a se dedica baschetului!

Singurul sportiv activ ieșean care a jucat împotriva celor de la Real Madrid a renunțat deja la prima facultate și la doar 21 de ani este deja un antreprenor cu experiență!

S-a întors acasă în 2019 pentru ultimii doi ani de liceu și pentru a încheia junioratul la CSS „Unirea” Iași, deși tatăl său nu credea că vor mai reveni vreodată să locuiască la Iași.

Horia a descoperit încă din liceu că are și veleități de antreprenor. Era în clasa a X-a la Cluj-Napoca când a câștigat concursul județean iXperiment, dedicat start-up-urilor pentru liceeni, cu un proiect de reciclat ecologic, concurs pe care l-a organizat și la Iași de două ori. Acum este importator exclusiv al brand-ului ucrainean WoodTrick, care comercializează puzzle-uri 2D și 3D din lemn natural.

„Am început să mă ocup de această afacere încă din clasa a XII-a, dar tata m-a pus să trec mai întâi de bacalaureat și abia apoi să mă dedic antreprenoriatului. Îmi ocupă suficient timp. Fiind la început, am foarte multe de învățat. Reușesc să mă întrețin și mai ales să-mi permit să pot juca baschet în continuare. Noi, la CS Politehnica Iași, jucăm mai mult cu inima, fără bani care să ne motiveze și fără condiții prea bune. Nu suntem însă deloc departe de promovare, avem echipă mai bună decât în sezonul trecut și suntem capabili de surprize frumoase. Așa cum noi jucăm mai mult cu inima, așteptăm să ni se alăture și spectatorii cu inimile lor și să se bucure de baschetul pe care îl etalăm pentru ei. Iașul merită să fie în topul Ligii Naționale, nu în liga a doua”.

A devenit student la FEEA Iași, deși era admis la facultăți din Anglia și Franța, dar a renunțat după doar un an.

„Puteam opta pentru una din facultățile bune de business din Anglia și Franța unde am fost admis, dar ele te formează ca un foarte bun manager, nu antreprenor cum vreau eu. La FEEA am mers deoarece părea cea mai apropiată de ce voiam eu, dar după un an mi-am dat seama că nu era ce așteptam”.

Acum se pregătește de al doilea an de cursuri la Regie, la Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, iar vocea sa cu accente grave îl va ajuta în viitoarea sa meserie, nu doar pe teren.

„Nicăieri până acum n-am mai întâlnit la un loc atât de mulți profesori pasionați, este mult mai mult decât mă așteptam. Abia aștept să reîncep cursurile”.

Până atunci, însă, Horia Dragoslav este regizorul de pe teren al baschetbaliștilor de la CS Politehnica Iași. Nici nu concepe că nu va ajunge să joace cu formația ieșeană pe scena Ligii Naționale, atât de mult iubește Iașul! Visul din adolescență poate i-a fost retezat pe nedrept, dar incontestabilul său talent nu i-l poate lua nimeni, talent de artist care iată că îl poate îmbina cu pragmatismul din afaceri, așa cum îmbina la 14 ani școala cu baschetul și părea că nimic nu-i putea sta în cale!

Citiți și: Volkswagen a lansat a treia generație Tiguan!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *