Arbitrul internațional Vlad Ciobanu a fost delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor să conducă primul meci al finalei Campionatului Național de futsal. Marți, cu începere de la ora 18:00, va avea loc prima confruntare dintre Autobergamo Deva și United Galați. Cele mai bune două echipe din campionatul național se vor întâlni după sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”.
Al doilea meci va avea loc miercuri, tot la Deva, urmând ca cea de a treia să se desfășoare la Galați, pe 9 mai. Dacă va fi cazul unei a patra întâlniri, aceasta se va desfășura, tot la Galați, o zi mai târziu. Dacă după patru dispute scorul va fi egal, 2-2, întâlnirea decisivă se va disputa, cel mai probabil pe 16 mai, la Deva.
Revenind la prima întâlnire, Vlad Ciobanu va fi ajutat de Liviu Dîrjan din Brașov și Andras Benedek din Odorheiu Secuiesc. Partida de la Deva va fi transmisă în direct pe Digi Sport 4.
În acest sezon competițional, Cupa României a fost câștigată de United Galați, care a dispus în finală cu 5-4, după un meci foarte spectaculos, tot de Autobergamo Deva. Jocul a fost condus de cei doi arbitri internaționali ieșeni Vlad Ciobanu și Bogdan Hanceariuc, aflați la cea de a doua finală consecutivă arbitrată împreună.
Recent, Vlad Ciobanu a fost delegat de UEFA în preliminariile pentru Campionatul Mondial de futsal din 2024, în Norvegia, unde a arbitrat finala turneului, dintre Danemarca și țara gazdă, meci încheiat la egalitate, 2-2, și în urma căruia Danemarca s-a calificat în etapa următoare a competiției.
Futsalul ieșean mai are doi arbitri: Andrei Mihălcuț, care activează la Liga 1, și Sebastian Șpaiuc, nou promovat în lotul arbitrilor de Liga 2.
Citiți și: Suzuki Across PHEV, update tehnologic!