Trupa lui Claudiu Niculescu a fost umilită sâmbătă, în deplasare, de Ripensia Timișoara, antepenultima clasată înaintea etapei a IX-a a Ligii 2 impunându-se fără drept de apel cu 3-1 după ce la pauză conducea cu 3-0! CSM Politehnica Iași și-a continuat marșul imperturbabil fără să înscrie în prima repriză, dar de data aceasta a primit trei goluri în primele 45 de minute, toate fiind nu doar efectul unei apărări despre care săptămâna trecută am afirmat că „în continuare scârțâie deranjant” deși avea cele mai puține goluri primite din campionat (4), ci a unor gafe individuale inacceptabile nici în curtea școlii!

SEBASTIAN TĂTARU / MEDIAFAX FOTO

Tincu a dat tonul!

Nu cred că are vreun rost să amintesc despre câtă experiență are Răzvan Tincu, adus în vară să fie alături de Gabriel Vașvari pilonii echipei care în 2023 trebuie să schimbe eșalonul. Vașvari a lipsit cu Ripensia, pe motive medicale, dar totuși echipa oaspete, fără trei suspendați și trei accidentați dintre jucătorii de bază, nu era una care să provoace fiori. Și, totuși, Tincu, cel care coordonează faza defensivă și trebuie să ofere siguranță întregii echipe, a pierdut o minge în propria jumătate de teren încă din primul minut! Faza devenită periculoasă a fost rezolvată de portarul austriac Knoflach cu o degajare. Mingea aruncată de gazde de la margine a ajuns la Tincu, aflat în propriul careu, el pasând moale spre Knoflach, dar degajarea acestuia a fost blocată de Sofran, mingea a ricoșat cu noroc spre poarta ieșeană, fiind împinsă de jucătorul Ripensiei în plasă!

Situații bune totuși au fost, dar a lipsit norocul!

Era minutul 2 și suficient timp pentru a schimba soarta disputei, dar la capătul primei jumătăți de oră a fost rândul lui Knoflach să-și dea în petec, amintindu-mi de debutul său la Iași în amicalul cu Dante Botoșani, când la o degajare adversă, ieșit din careul de 6 metri, a fost depășit de mingea care a căzut la 16 metri! La Timișoara a ieșit la marginea careului să degajeze un balon aruncat peste fundașii de la CSM Politehnica, dar, din cădere, a șutat peste mingea care a fost împinsă în poarta goală de același Sofran!

Prima repriză s-a încheiat cu un nou gol în contul Ripensiei! Tincu a fost împins discret de Gavra la centrul terenului, fiind însă inacceptabil pentru experiența sa cât de lejer a tratat faza, atacantul formației bănățene i-a pasat în stânga lui D. Ciurel prin rarefiata defensivă ieșeană, acesta înscriind din careu, la colțul scurt!

CSM Politehnica Iași și-a creat totuși pe faza ofensivă câteva situații prin care ar fi putut înscrie, dar de această dată n-a mai avut de partea sa și norocul pentru ca mingea să ajungă totuși în plasă!

Patru schimbări la pauză!

Antrenorul Claudiu Niculescu a operat patru schimbări la pauză, dar a spus după meci că ar fi schimbat zece jucători în primele zece minute! I-a scos pe Marchioni (a intrat Telcean), Roman (Cristea), Hlistei (Hunte) și Plokhotniuk (Harrison), iar în minutul 57 ultima sa schimbare a însemnat scoaterea de pe teren a atât de lăudatului argentinian Del Priore, cel care a fost adus să facă legătura între Vașvari și Roman, dar deocamdată s-a remarcat numai printr-o pasă simplă pentru Plokhotniuk în meciul din etapa trecută, cu Minaur Baia Mare, mult prea puțin însă pentru a juca înaintea lui Cristea.

Niculescu a jucat cu doi atacanți de același profil, meciul a fost echilibrat pe ansamblu, dar golul venit în minutul 87 a fost înscris de stoperul Plămadă dintr-o excelentă centrare a lui Cristea, cei doi fotbaliști dintre foarte puținii păstrați din lotul sezonului trecut contribuind decisiv și la deschiderea scorului cu Minaur.

Mesajul lui Niculescu

Roman a încasat și al patrulea cartonaș galben și va lipsi sâmbătă (ora 11:00), cu Metaloglobus București, în etapa a X-a, meci în care vom păși în a doua jumătate a sezonului regular. Va reveni probabil Vașvari, poate ar fi momentul ca Tincu, care gafează de la începutul campionatului, să ia o pauză, dar echipa are de spălat o rușine și mai mare decât cea suferită la precedenta înfrângere din acest campionat, 1-2 pe terenul Stelei București.

Înainte de disputa cu Ripensia, Niculescu a menționat că este convins că lăudații săi jucători i-au înțeles mesajul adresat, dar după meci a afirmat că nu i-au înțeles mesajul. Poate ar merita clarificată situația în contextul promovării din 2023, dar și legat de acest obiectiv nu este exclus să apară în discuție vreun mesaj care a fost sau poate nu bine înțeles…

Citiți și: Dacia merge la Salonul Auto de la Paris cu primul său motor hybrid, dar și cu Manifesto și Duster „Mat Edition”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *