CSM Politehnica Iași (antrenor Claudiu Niculescu): Knoflach – Martac, Lică, Tincu, Finica – Vașvari (căpitan), Marchioni – Anton, Roman, Hunte – Tomczyk;

Concordia (antrenor Ianis Zicu): Chudy – Palmeș, Maric, Alexandrescu, Bușu – Codrea (căpitan) – Mediop, Negoi, Pațurcă, Llullaku – Voinea. Raul Rusescu este rezervă.

Moment de reculegere în memoria lui Ioan Bucu. Fostul mare portar al Politehnicii Iași a decedat marți, la 66 de ani!

Min. 11: Roman intră în careu, ezită să șuteze și culoarul spre poarta adversă se închide, pasează spre centru, mingea ajunge la Hunte, acesta continuă spre stânga, dar șutul lui Marchioni este respins;

Min. 19: Vașvari șutează de la 28 de metri, peste transversală;

Min. 23: pauză de hidratare. CSM Poli Iași a avut inițiativa până acum, dar fără a periclita în vreun fel poarta adversă.

Min. 37: centrare Martac, reia Roman cu capul din 6 metri, mingea este împinsă în plasă și de Hunte, dar golul este anulat pe motiv de ofsaid;

Min. 42: Hunte driblează pe stânga, centrează perfect și Roman reia neconvingător cu capul de la 8 metri;

Min. 51: Roman șutează de la 20 de metri, departe de țintă;

Min. 53: deviere fină a lui Roman spre Tomczyk, dar atacantul polonez șutează moale de la 12 metri, iar portarul advers respinge în corner;

Min. 61: iese Hunte, intră F. Cristea; iese Voinea, intră Mustacă;

Min. 69: ies Tomczyk și Anton, intră Harrison și Bujor;

Min. 72 (1-0): Marchioni șutează de la 25 de metri, Chudy respinge în față, iar Harrison împinge mingea în plasă!

Min. 81: iese Llullaku, intră Rusescu;

Min. 87 (1-1): Mustacă centrează de pe stânga, Cierpka reia slab cu capul, acțiunea continuă pe dreapta cu centrarea lui Mediop, iar de această dată Cierpka reia plasat cu capul, dintr-o poziție incomodă, și restabilește egalitatea!

Min. 89: iese Marchioni, intră Plokhotniuk;

Min. 90 (2-1): Harrison, angajat de Plokhotniuk, profită de indecizia lui Maric la marginea careului, preia și șutează în diagonală, pe jos, cu toată opoziția lui Alexandrescu, și își trece în cont o „dublă” la debut!

CSM Poli Iași a acumulat zece puncte în primele patru etape și se află pe podium la egalitate cu Șelimbăr și Unirea Slobozia, formații ce ar putea fi însoțite de Gloria Buzău dacă o învinge duminică, în deplasare, pe Csikszereda Miercurea Ciuc.

Etapa viitoare, a V-a, formația ieșeană va evolua vineri, de la ora 16:30, în deplasare, cu CSA Steaua București, meciul urmând să fie televizat.

Citiți și: Timpul de asamblare a unei baterii electrice și cât durează testarea ei la Peugeot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *