Cea mai lungă transformare, de la 60 de metri! Campion european Under 21 după o finală cu Georgia, oferte din Franța! O stea pe cea mai celebră alee din „Tudor”! Amintiri dintre cele mai picante pentru un pasionat de gastronomie!

Nicu Ignea a revenit la Iași. A trecut de 30 de ani, dar vârsta nu-l împiedică să se vadă pe teren până spre 40. Piciorul său stâng încă face ordine în joc, se vede de la distanță stofa de bună calitate din care a fost croit ca rugbist. Abia așteaptă meciul cu Steaua București, pe 5 iunie, spune că pentru astfel de confruntări nu a pus capăt carierei, dar se mai vede ceva, o doză de ambiție pe care dacă ar fi avut-o și atunci când era mai mare nevoie de ea am fi vorbit acum despre un cu totul alt palmares. Dar Nicu nici n-a călcat degeaba prin rugby-ul românesc, a lăsat câteva urme destul de adânci pe care le va putea povesti urmașilor condimentate cu amintiri din campusul „Tudor Vladimirescu”, dintre cele mai picante, că tot pare din ce în ce mai atras de gastronomie.



Ignea s-a prezentat acum două luni la reunirea lotului CS Politehnica Iași pentru demararea pregătirilor în vederea primului sezon în Liga Națională de Rugby. Echipa a fost reînființată anul trecut, dar Nicu n-a adus cu el doar talentul cu care a fost înzestrat, ci și un surplus destul de consistent în zona abdominală. Nu i-a convenit deloc atunci când i-am spus că nici n-avea nevoie de pernă de protecție la un exercițiu în care apărătorii erau protejați. După câteva săptămâni a ținut să-mi arate că propria „pernă” se diminuase considerabil, dar și că piciorul său avea încă suficientă precizie.



Cea mai lungă transformare, de la peste 60 de metri!

Am glumit când l-am întrebat dacă mai ajunge la buturi de la 50 de metri și i-am spus că mai bine ar încerca de la 40… „Dumneavoastră ce credeți?”, m-a întrebat cu o privire de parcă avea cele mai bune cărți în mână. „Doar știți că am cea mai lungă transformare din campionatul românesc, de la peste 60 de metri…”, a continuat el, iar asta se întâmpla în sezonul 2014/2015, când juca pentru Universitatea Cluj, pe terenul celor de la CSM București. 

Pentru piciorul său stâng a și fost adus la Iași, când avea 20 de ani și tocmai o învinsese pe Politehnica apărând culorile Sucevei. Stângul său l-ar fi putut probabil ajuta și pe terenul de fotbal, însă a ajuns la rugby la 6 ani. Originar din Pașcani, de pe lângă actualul Colegiu de Căi Ferate „Unirea”, toți băieții de seama sa jucau rugby sub îndrumarea lui Marcel Gontineac, fratele celebrului internațional Romeo Gontineac. El se dusese singur pe la patru ani și jumătate la fotbal, dar într-o bună zi a mers să se uite la un antrenament al băieților cu care se juca în fața blocului. M. Gontineac l-a invitat să li se alăture, Nicușor i-a zis că joacă fotbal, însă când a auzit că ori intră la antrenament, ori pleacă, a decis să ia mingea de rugby în mână. Minge pe care nici acum n-a mai lăsat-o!

Campion european Under 21 după o finală cu Georgia, oferte din Franța!

Își amintește din timpul junioratului mai ales de victoria în fața Stelei, la Pașcani, alături de Andrei Costan, Bogdan Târpescu, A. Gontineac, fiul antrenorului, Vlăduț Voicu sau Andrei Grigoraș, și că a fost preluat repede de reputatul tehnician Neculai Tarcan, care i-a oferit o pereche de ghete, ceea ce l-a motivat extraordinar. Ultimele campionate ca junior le-a petrecut la Gura Humorului, unde antrenorul Dumitru Livadaru l-a învățat să joace „uvertură”. La 19 ani debuta pentru seniori la CSM Suceava, sub comanda antrenorului Constantin Vlad, iar după senzaționalele meciuri împotriva Iașului regretatul antrenor Constantin Vervieș nu s-a lăsat până nu l-a adus în 2008 la Politehnica. Cu reprezentativa Under 21 a României a devenit campion european în 2009 după finala cu Georgia, iar rugby-ul românesc tânjește și acum să mai răpună selecționata ex-gruzină.

A plecat de la Iași în 2014 pentru că simțea că putea mai mult. A ales Universitatea Cluj, dar acolo s-a împăcat greu cu faptul că nu mai era el vioara întâi, că în primul rând conta cum te pregăteai.

„Așa este și normal, cine se pregătește mai bine în săptămâna partidei acela intră pe teren. Eram însă afectat că nu mai eram titular meci de meci…”. Și-a adus aminte de ofertele pe care le tot primea din Franța încă de pe vremea junioratului, dar de fiecare dată se cereau prea mulți bani pe el și nu s-au și concretizat. „Dacă aș fi ajuns în Franța, probabil cariera mea ar fi cunoscut alte repere, cred că aș fi ajuns și la echipa națională”.

O stea pe cea mai celebră alee din campusul „Tudor Vladimirescu”

A ratat el Franța, dar nu și legendarele petreceri despre care probabil și acum se aud „ecouri”. „Tudorul” este cunoscut pentru poveștile cu rugbiști, iar Nicu Ignea este unul dintre cei care ar merita lejer o stea pe cea mai celebră alee din campus. Nu puteam să nu-l întreb cum mai stă cu „veselia”, negăsind pe loc alt cuvânt mai bun. „Nu-mi mai trebuie…”, a venit prompt răspunsul însoțit de-o privire pe care o anticipam și mai tăioasă.

Suferă când nu joacă, suferă când stă pe margine, pentru că doar pe teren este el însuși. Încă are multă poftă de joc, încă parcă ar vrea să demonstreze că talentul i-a rămas intact, parcă ar vrea să dea timpul înapoi!

S-a întors la Iași în iarna lui 2016, când se vorbea despre o măreață reconstrucție, dar n-a apucat să joace prea mult pentru că a suferit o fractură la un picior chiar înaintea unui meci cu „U” Cluj, iar din toamnă a mers la Năvodari, unde a rămas până în 2019. S-a întors la Suceava pentru două jocuri,  iar de atunci și până la a doua revenire la Iași, despre care am amintit la început, n-a mai jucat. Tot o fractură l-a scos din circuit!  

Momentul adevărului!

„Ce te-a împiedicat Nicu să devii un rugbist pe măsura talentului tău?”, l-am întrebat, iar răspunsul a fost cel așteptat, însă a avut puterea să-l spună, nu să amintească mai întâi și de alte motive obiective. „Păi n-ați spus adineauri? Veselia prea multă. Au fost destui oameni care au încercat să mă zgâlțâie, dar nu i-am ascultat, am fost încăpățânat…”.

A rămas același jucător boem, același om care trăiește clipa, prezentul, care nu-și face deloc planuri pe termen prea lung, care se simte atras de gastronomie și nu pare deloc departe clipa când va intra în bucătăria vreunuia din prietenii săi care dețin restaurante, dar căruia nu-i pare deloc rău că la 6 ani a ales rugby-ul și nu fotbalul.

„Cum să-mi pară rău? Nu vedeți că nici la 34 de ani nu mă pot lăsa de rugby? Iașul este sufletul meu, vreau să mai joc, vreau să ajut, vreau să contribui la construcția unei echipe frumoase. Avem mulți jucători tineri cu calități, îi voi ajuta să progreseze cât pot eu de mult”.

Acum așteaptă, cuminte ca un junior, să-i vină rândul să joace. A fost în topul marcatorilor din România, știe bine joaca, este artistul care poate aduce oamenii înapoi în tribune. Veritabil decar, este cel care atunci când are mingea nu știi ce va urma. Nu știi dacă va degaja pentru o margine imposibil de atins, nu știi dacă va urma o deschidere ca la carte sau poate chiar un sprint de câțiva metri. Poți fi sigur că se gândește și la spectatori și că de fiecare dată va încerca să le ofere ceva ca să revină și la următorul meci pentru că este unul din ultimii artiști după care rugby-ul românesc lăcrimează!

Foto: Profil personal Facebook, Dan Mihai Grigoraș.

Citiți și: Un tânăr ieșean de doar 20 de ani a creat această minunăție de mașină! Este fiul unui binecunoscut om de afaceri ieșean!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.