UPDATE: De cum am pășit pe Stadionul din Agronomie am avut privilegiul să fiu întâmpinat de unul din cele mai frumoase exemplare ce au putut fi admirate sâmbătă: Gruia, campion absolut în șase țări, cel mai bun prieten al lui Marius Florescu. Deși a fost înnorat, cam frig și a mai și țârâit din când în când, publicul tot a venit în număr mare, atras nu doar de tematica generoasă, ci și de faptul că USV Iași a început deja să-și facă un renume din a organiza evenimente reușite, într-o atmosferă prietenoasă, relaxantă. Duminică se anunță și vreme însorită, numai bună pentru ceva timp de calitate petrecut la Animal Fest 2024!

Curs de prim ajutor pentru animalele de companie, parada raselor de câini, concursuri cu diverse teme (copilul și câinele: dedicate tuturor copiilor care pot prezenta câinii lor fie în manieră de competiție, de frumusețe, fie orice mică demonstrație de dresaj; cea mai asemănătoare pereche câine – om: sunt invitați toți stăpânii care seamănă izbitor cu câinii lor, cel mai mâncăcios cățel etc.), expoziție de păsări ornamentale, animale mici și mari, reptile și progresie de dresaj cu cai sunt doar câteva dintre activitățile prevăzute în programul Animal Fest by USV Iași, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași) anunță organizarea celei de a patra ediții a evenimentului dedicat întregii comunități iubitoare de animale, sub sloganul „Iubitorii de animale în comunitatea Științelor Vieții”, în perioada 18 – 19 mai 2024, pe Stadionul din Agronomie.
Evenimentul va debuta oficial sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 10:00, urmând ca de la 11:00 să aibă loc deschiderea oficială. În premieră, festivalul are prevăzut pentru duminică desfășurarea un curs de prim ajutor intitulat ,,Pet first aid” (ora 11:00, în Sala de Tenis), unde participarea este pe bază de înscriere la paula.pasca@iuls.ro.
„Ce am constatat este că, din păcate, atât proprietarii de animale, cât și iubitorii de animăluțe care doresc să dea o mână de ajutor în momentul în care întâlnesc fie un câine sau pisică aflate în dificultate sau în pericol, fie administrează medicație care nu ar trebui administrată la animăluțele de companie, fie aplică diverse proceduri care în final ajung să complice starea pacientului în momentul în care ajung cu el la medic”, a transmis asist. Paula Pașca, inițiatoarea proiectului „Pet first aid”.
Tot în cadrul manifestărilor din 18 și 19 mai, amintim o serie de activități: demonstrații de dresaj și agilitate, progresie de dresaj cai, vizitarea Bazei hipice, Muzeului de Anatomie „Prof. Dr. H.C. Vasile Coţofan” și Compartimentului de Urgențe din cadrul Facultății de Medicină Veterinară. Printre speciile ce vor putea fi admirate în cadrul evenimentului enumerăm: câini, cai, pisici, iepuri, păsări ornamentale și reptile.
„Evenimentul intensifică interacțiunea dintre oameni și animale și în special dintre copii și animale. La manifestarea noastră vin sau sunt expuse atât animale de companie, cât și animale de fermă, iar copiii interacționează atât cu câinii, cu pisicile, cât și cu animale de fermă, cu caii, cu rumegătoarele mari, cu rumegătoarele mici, cu insectele și cu reptilele. Începând de anul trecut am invitat și pasionații de reptile și insecte, având o expoziție mai restrânsă, sper ca anul acesta să fie mai amplă”, a declarat Sorin Pașca, prodecan al Facultății de Medicină Veterinară, din cadrul USV Iași.

PROGRAM – ANIMAL FEST BY USV IAȘI 2024


Sâmbătă, 18 mai 2024 (10:00 – 18:00)
Deschiderea oficială ora 11:00
• Demonstrație de dresaj canin cu echipe chinotehnice ale Poliției de
Frontiera Iași și Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani
• Parada raselor de câini și concursuri;
• Expoziție de păsări ornamentale și animale mici
• Expoziție de animale de ferma (vaci, oi, capre)
• Expoziție de reptile și insecte
• Expoziție de utilaje agricole
• „Adoptă de la USV Iași” – târg de adopții pentru câini
• Vizitarea standurilor Facultăților USV Iași
• Vizitarea Muzeului de Anatomie „Prof. Dr. H.C. Vasile Coțofan”, a Spitalului Clinic pentru Animale de Companie și a Bazei Hipice din cadrul USV Iași
• Târg de produse agro-alimentare
Duminică 19.05.2024 (10:00 – 18:00)
• Progresie de dresaj cu cai
• Salon felin
• Expoziție de reptile și insecte
• Expoziție de păsări ornamentale și animale mici
• Vizitarea Muzeului de Anatomie „Prof. Dr. H.C. Vasile Coțofan”, a Spitalului Clinic pentru Animale de Companie și a Bazei Hipice din cadrul USV Iași
• Expoziție utilaje agricole
• Expoziție animale de fermă (vaci, oi, capre)
• Târg de produse agro-alimentare
• „Curs de prim ajutor – Pet first aid” (ora 11:00, în Sala de Tenis, participare pe baza de înscriere: paula.pasca@iuls.ro).
Departamentul de Promovare – Comunicare USV Iași.

































































Citiți și: Totul despre Noul Renault Symbioz: tot ce e mai bun din segmentul C! VIDEO