Patru finaliști ieșeni la „European Kids Athletics Games”!

ACS AtletIS Iași a fost singurul club român care a avut reprezentanți la „European Kids Athletics Games”, un important concurs pentru copii și juniori mici (sportivi născuți între 2006 și 2010) desfășurat la Brno (Republica Cehă), unde au fost prezenți peste 1.500 de atleți din nouăsprezece țări. Patru dintre sportivii pregătiți de antrenorii Adela Ursanu, Viorica Ursanu și Daniel Halapciuc au reușit să se califice în finalele competiției.

Mara Ursanu (2009) a ocupat locul al șaselea la săritura în lungime cu 4,39 metri, iar Aaron Esteso (2010) s-a clasat tot al șaselea, dar la 60 metri (08’’84/100), probă care a avut cincisprezece serii! Bianca Hodorogeanu și Dragoș Ursanu (ambii 2006) au concurat la săritura în înălțime, Bianca ocupând locul 7 (1,43 metri), iar Dragoș – 6 (1,63 metri).

Ceilalți copii de la AtletIS care s-au încumetat să participe la Brno sunt Laura Ilie, Mario Ilie, Ștefan Petrea, Patric Tamaș, Nicolas Lungu, Elena Ciubotariu și Narcis Ilie.

„A fost o competiție organizată ca la carte, ca orice competiție mare la nivel de seniori. Ne-am întors acasă cu rezultate frumoase, recorduri personale pentru toți copiii și amintiri de neuitat, dar și cu regretul că vom avea șansa să concurăm în aceleași condiții doar în afara țării. Felicitări copiilor, mulțumim părinților pentru susținere și implicare!”, a menționat Daniel Halapciuc, președintele ACS AtletIS Iași, club ce a stabilit un parteneriat cu CS Politehnica Iași și are legitimați 80 de copii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *