După o primă repriză jenantă la finalul anului trecut s-a spus că trupa lui Leo Grozavu a întârziat la acea partidă. A devenit un subiect de glumă și pentru alte jocuri, dar gluma s-a îngroșat la maximum vineri, la primul meci oficial al anului, când Poli Iași n-a mai întârziat, ci am putea spune lejer că parcă nici nu s-ar fi prezentat!

Poli Iași mai întârzia la câte un meci, dar cu Sepsi n-a mai ajuns deloc!

Poli Iași a pierdut cu 0-6 (0-3) meciul susținut vineri, în deplasare, cu Sepsi Sf. Gheorghe, în etapa a XXII-a a sezonului regulat al Superligii, primul meci oficial al anului, primul după o scurtă perioadă de pregătire. Sepsi a ales să se antreneze în străinătate, dar Poli a decis să nu mai meargă în Turcia. Nici la Iași n-a putut să rămână prea mult, unde s-a pregătit anevoie prin sală și pe sintetic, a plecat în pripă la București, a susținut acolo două meciuri amicale, dar s-a dat de înțeles că n-a beneficiat de condiții optime. Am anticipat acest aspect, dar probabil că în toată perioada de pregătire s-a strecurat o spinoasă senzație de neîncredere privind programul ales, însă doar meciul cu Sepsi putea să ofere câteva indicii.

Echipa a arătat tare rău și parcă mai rău de atât nici nu s-ar putea! Grozavu a ales o formulă fără vreunul dintre cei cinci jucători noi, cu Itu și Jatoba fiind titulari pentru că au lipsit accidentații Roman și Bordeianu, iar R. Ion a jucat pe poziția lui Luis Phelipe, plecat la FCSB pe doar 200.000 de euro! A preferat să mizeze pe o linie de fundași folosită în multe meciuri anul trecut, deși aproape că n-a fost meci în care să nu semnalez gafele ce s-au tot repetat pe faza defensivă!

Începutul disputei nu prevestea deloc, dar deloc, ce avea să se petreacă. Ba chiar Harrison a avut o minge bună la 18 metri, dar a șutat modest, pe centrul porții, dintr-o poziție în care în alte jocuri dădea portarului advers emoții mult mai profunde. Dincolo, Ștefănescu a șutat și mai modest, portarul Lung jr. se pregătea să rețină lejer, dar și-a găsit stoperul Fl. Ilie să fie el eroul. Cu câteva minute înainte respinsese decent o minge la fel de simplă, dar de data aceasta a trimis-o în proprie poartă! Mi se tot spune că la fel greșesc și stoperi de la cele mai mari echipe ale lumii, dar parcă n-aș crede că același stoper de la o mare echipă gafează în cascadă…

Nu este însă Fl. Ilie singurul de la Poli Iași cu greșeli repetate, dar după golul primit a intrat R. Ion în careul advers, pe dreapta, a ajuns într-un unghi închis, dar a avut oportunitatea de a alege piciorul cu care să finalizeze și l-a ales pe dreptul, dar a trimis în plasa laterală în loc să șuteze pe poartă, tare și cât mai aproape de transversală. N-a putut găsi spațiul porții, dar n-a fost nici chiar o oportunitate de neglijat. Ajungem însă din nou în careul ieșean, unde scundul dar inimosul fundaș dreapta Martac a fost lăsat să lupte într-un duel aerian cu un adversar înalt cu mai mult de un cap! A sărit cât a putut el de mult, cu spatele la Varga, dar cu mâinile cam prea sus, mingea l-a depășit, iar jucătorul lui Sepsi nu avea o altă soluție mai bună decât să lase mingea să cadă pe brațul drept al fundașului. Penalty evident, 2-0 fără pic de efort din partea celor de la Sepsi.

Poli a resimțit din plin șocul și a continuat să ruleze fără vlagă. În atac se putea conta doar pe Harrison, dar, în ciuda unui control bun al balonului, n-a putut fi el scânteia care să dinamiteze acțiunile. Cu Roman prin zonă poate ar fi fost altceva, dar consistența în atac începea însă din apărare, acolo unde Lung jr. nu putea face minuni de unul singur. Iar până la pauză a respins greșit și celălalt stoper, Katanec, iar portarul n-a mai avut ce face, așa cum se opusese mai devreme cu succes la o respingere moale a fundașului stânga Ispas!

3-0 la pauză pentru Sepsi, un scor parcă mult prea ușor pus pe tabelă. Grozavu i-a scos pe Fl. Ilie și Martac și a introdus două dintre achizițiile iernii, Bouhenna, respectiv Todoroski. A schimbat jumătate din fundași, dar Poli avea nevoie de goluri! Sepsi a devenit însă tot mai precisă și a creat senzația trăită și pe la jumătatea primei reprize a jocului din deplasare al lui Poli cu Rapid, când echipa ieșeană părea incapabilă să se apere! Acțiunile celor de la Sepsi curgeau în valuri, parcă acompaniind ploaia ce a căzut întruna, iar al patrulea gol a venit pe un șut din careu, Lung jr. părea pe direcția bună, dar mingea a luat-o în cealaltă parte după ce a lovit piciorul stâng lăsat în spate de Itu!

Marchioni a irosit o lovitură liberă de la marginea careului după un fault asupra lui Harrison, ceva mai precis a fost Bouhenna de la vreo 25 de metri, însă modul cum a tratat Gheorghiță o bună ocazie a fost definitoriu pentru întreaga prestație ieșeană. El a avut o minge excelentă în careu, pe dreapta, dar a așteptat atât de mult până să finalizeze încât șutul său a fost blocat de un adversar!

A fost și el schimbat, cu Ștefanovici – fundaș stânga de meserie, Itu fusese înlocuit cu brazilianul Allanzinho, departe deocamdată de a fi „mai bun ca Luis Phelipe”, dar Ștefănescu n-a fost deranjat de nimeni când s-a deplasat din lateral spre centru pentru a găsi culoar de șut și l-a găsit printre doi apărători ieșeni, iar Lung jr. a rămas fără pic de replică!

Era deja 5-0 pentru Sepsi, însă Bouhenna, așteptat să dea siguranță întregii apărări, dar și un plus de liniște pentru Lung jr., pe care era să-l accidenteze la o fază, nu și-a dat seama că până să respingă mingea controlată de Ștefănescu va da peste piciorul adversarului și a mai apărut un penalty-cadou pentru ca scorul final să fie 6-0! Numai 6-0!

Lăsând la o parte scorul rușinos, Sepsi a fost evident mult deasupra Iașului și doar un imens ghinion ar fi împiedicat-o să se impună vineri. Greu de spus cât de mult a contat unde și cum s-a pregătit în ultimele două săptămâni, dar nu putem trece cu vederea că pe banca ei de rezerve au luat loc jucători precum Bălașa, I. Gheorghe, Aganovic, Rondon și Safranko, așa vă valoarea lotului i-a fost evident favorabilă. Cu asemenea fotbaliști pe bancă nu mai ai nevoie să aduci jucători care nici n-au avut echipe în actualul sezon, așa cum se întâmplă la Poli. Nu este singurul motiv pentru care echipa ieșeană parcă nici n-a ajuns la meciul cu Sepsi, meci care trebuie uitat de urgență, nu însă și gafele comise în apărare ce deja încep să cântărească tot mai greu!

Sursa foto/video: Sepsi OSK / Facebook.

Citiți și: Primul exemplar Honda ZR-V din România a fost livrat de Casa Auto Iași!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *