Şi acum câteva zile, la plecarea din Elveţia, ca şi anul trecut de altfel, am mai fost controlaţi încă o dată chiar înaintea îmbarcării. Doar paşaportul şi cartea de îmbarcare au fost luate în vizor, pe ultima ajungând şi ştampila care certifica faptul că puteam urca în avion. Anul trecut ni s-a spus că statul român cere chestia asta total anapoda, însă automat am legat-o acum de refuzul de a fi primiţi în spaţiul Schengen.
Nu mă pricep eu la chestii care solicită atâta fineţe, însă vreau să vă spun doar că de luni am plecat din România şi m-am întors miercuri noaptea. În cele trei zile am purtat aceeaşi pereche de papuci, nişte cizmuliţe maronii. Cum dimineaţa ne trezeam cumplit de devreme încercam să pregătesc unele chestii încă de seara pentru a nu pierde vremea a doua zi. Printre astea se număra şi curăţatul papucilor. Luni seara, însă, am observat că nu aveam practic ce să curăţ. Nici nu mă aşteptam la altceva, dar tot surprins am rămas. Iar în acea zi colindasem prin Geneva vreo oră şi jumătate, însă cizmele mele nu aveau pic de praf pe ele.
Următoarea seară am păţit acelaşi lucru. N-o să vă spun că imediat cum am ajuns în România am intrat până la glezne în noroi, dar acum vreo zece zile am mers pe jos vreo oră prin Bucureşti, prin centru, iar când am ajuns la hotel noroc că aveam în bagaj cremă de papuci.
Şi atunci cum o fi cu primitul în Schengen-ul ăsta? Ar trebui oare să fim şi noi acolo dacă papucii ne-ar rămâne curaţi şi-n ţară sau pentru că doar unii dintre noi obişnuiesc să umble cu papuci curaţi?