Triplu parteneriat pentru reînființarea echipei masculine de baschet Politehnica Iași! Cine pune bețe în roate și când va fi reînființată și echipa de senioare de la CS Politehnica Iași!

Trei ani au trecut de la rușinosul sezon 2017/2018 al Ligii Naționale masculine de baschet în care gafele conducerii echipei Politehnica Iași au fost asezonate cu retragerea finanțării din partea Primăriei Iași! Față de formațiile de handbal și de rugby, nevoite să se retragă în 2018 din primele eșaloane autohtone din cauza sistării finanțării, echipa de baschet a reușit totuși să încheie campionatul. Deși avea drept de participare tot în prima divizie, a dispărut însă tot în 2018 și iată că a fost nevoie de un triplu parteneriat pentru reînființarea sa, dar, din păcate, printre cei care chiar vor baschet la Iași nu se numără și Primăria Iași, deși Consiliul Local a alocat recent 300.000 de lei pentru baschet la inițiativa consilierului Bogdan Crucianu.
„Lungă perioadă de timp am asistat la nenumărate declarații făcute în spațiul public, de diferite personaje politice, cu privire la susținerea sportului ieșean, însă fără a fi precizate niște măsuri concrete și fără a se pune problema finanțării. Dat fiind însă că resuscitarea acestui sector nu se poate face doar cu intenții bune, ci cu strategii clare și cu ajutor financiar, am depus amendamente la proiectul de buget pentru anul în curs pe această temă, care au și fost votate, și am atras atenția, inclusiv în ședințele de Consiliu Local, că este nevoie de asumare politică pentru a duce la îndeplinire acest deziderat, nu de vorbe sterile. Faptul că echipa de baschet masculin a fost finanțată sau că se resuscitează echipa de rugby sunt vești pe care le așteptam ca urmare a luărilor repetitive de poziție! Voi continua să urmăresc modalitatea prin care se va finanța sportul ieșean, lucru pe care îl vor face și colegii mei social-democrați, pentru că putem ajunge la rezultatele dorite numai prin alocări susținute și prin decizii tranșante!”, a menționat consilierul local Bogdan Crucianu.
Reînființarea echipei masculine de baschet Politehnica Iași a fost anunțată marți, într-o conferință de presă, susținută la Hotel „Sport”, iar din partea Direcției Județene pentru Tineret și Sport Iași, consilierul Alexandru Cișman a avut curajul să spună lucrurilor pe nume.
„Mă bucură că echipa de baschet a renăscut, așa cum m-am bucurat când a fost reînființată formația de handbal sau când aud că va reînvia și echipa de rugby, toate de la CS Politehnica Iași, dar sper să nu ne trezim din nou pe cap cu marii specialiști în sport din Iași care să direcționeze din nou aceste echipe spre dispariție! Noi, cei de la DJTS, vom încerca să umblăm puțin la chiria Sălii Polivalente, deoarece știm că echipa va avea finanțare de la bugetul modest al CS Politehnica Iași”, a declarat Alexandru Cișman.
Echipa va activa în Liga 1, al doilea eșalon autohton, iar la capătul celui de-al treilea sezon speră să-și bucure suporterii cu revenirea în Liga Națională. Formația va fi pregătită de antrenorul principal Gabriel Clapon, iar team-manager va fi Ovidiu Stochici. Stochici va fi și președintele secției de baschet de la CS Politehnica Iași, iar Clapon – vicepreședinte, alte trei locuri de membri fiind disponibile pentru cei ce sunt gata să ofere o consistentă mână de ajutor formației care, printre altele, își propune să umple până la refuz Sala Polivalentă.

„Am analizat și anii trecuți posibilitatea reînființării echipei, dar între timp copiii de la CSS «Unirea»și Stomart au crescut și pot evolua cu brio în Liga 1. Succesul acestui proiect se bazează și se va baza pe colaborarea tuturor cluburilor de baschet din Iași, dar pentru performanță așteptăm și sprijinul autorităților locale și județene. Sper ca această echipă să crească un lot frumos de sportivi care în câțiva ani să reprezinte cu cinste Iașul luptând pentru medalii. Speranțele mele se bazează și pe primul succes al tinerilor noștri jucători, care acum câteva săptămâni au cucerit medalia de aur la Campionatul Național de baschet 3×3 Under 18. Sper ca anul viitor să putem reînființa și echipa de baschet senioare”, a declarat prof. Vasile Manole, directorul CS Politehnica Iași.

Campionii Andrei Cosoi (fiul regretatului Marius Cosoi, cel care ani la rând a ținut în viață echipa de senioare de la CS Politehnica Iași), Alexandru Prodan (jucător de lot național), Matei Popa, Rareș Băsescu și Adrian Ioniche au fost prezentați și aplaudați în timpul conferinței de presă, prilej cu care îndrăgitul baschetbalist Liviu Rotariu și internaționalul basarabean Ștefan Florea (18 ani) au prezentat echipamentul de joc al echipei de seniori!

„Vreau să le mulțumesc domnilor Vasile Manole și Viorel Hudac (n.r. – directorul CSS «Unirea» Iași) pentru că au fost promotorii acestui proiect, precum și lui Ovidiu Stochici pentru că n-a ezitat să ni se alăture. Peste 90% dintre componenții lotului provin de la cele două cluburi de juniori, dar sper să vină lângă noi jucători și de la alte cluburi, deoarece încercăm să creăm o piramidă, iar vârful ei să fie echipa de seniori. Avem în vedere creșterea performanțelor individuale ale tinerilor jucători ieșeni. Astfel, juniorii participanți în competițiile destinate seniorilor vor acumula experiență mult folositoare în următorii ani. Din acest motiv, acest proces se va întinde pe o perioadă relativ extinsă și suntem conștienți că trebuie să le oferim încredere și răbdare tinerilor noștri jucători”, a declarat prof. Gabriel Clapon, vicepreședintele secției de baschet și antrenor principal al echipei CS Politehnica Iași.
ACS Stomart Iași este deja un club privat de succes, el oferind majoritatea componenților lotului care se prezintă astfel: Alexandru Pădineanu, Liviu Rotariu, Răzvan Vatră, Horia Dragoslav, Alexandru Clapon, Matei Popa, Ștefan Florea, Rareș Herghelegiu, Vlad Ciobanu, Alexandru Prodan, Andrei Cosoi, Rareș Băsescu, Ștefan Păduraru, Mario Baciu, Robert Butnaru și Luca Tessaro.
„Cel mai important aspect în acest moment este faptul că am reușit să ne unim, iar din trei cluburi am făcut o echipă care să meargă în aceeași direcție. Îmi doresc să atrag alături de noi în acest parteneriat toată comunitatea ieșeană și să formăm o echipă puternică, cu jucători crescuți aici, în orașul nostru. Avem nevoie de suporteri care să umple Sala Polivalentă și de parteneri cu viziune pe termen lung. Totodată, sunt convins că avem cu toții nevoie de răbdare pentru ca juniorii noștri să crească și să poată face față cerințelor jocului la nivel de seniori”, a declarat Ovidiu Stochici, președintele secției de baschet a CS Politehnica Iași.
Cum am precizat mai sus, triplul parteneriat a culminat, deocamdată, în iulie, prin cucerirea titlului de campioană națională de către echipa masculină Under 18, scopul principal al colaborării fiind creșterea jucătorilor de baschet ieșeni.
Totodată, în următorul sezon vor fi înscrise echipe în Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM) 3×3 și în Campionatul Național de Baschet Masculin 3×3 – U18. Obiectivul echipei de seniori va fi accederea între primele 6 echipe din țară participante în LNBM, iar obiectivul echipei de juniori (U18) va fi obținerea unei medalii.
În ceea ce privește juniorii ieșeni, prin acest parteneriat Iașul va fi reprezentat în Campionatul Național la patru categorii sub denumirea de CSȘ Unirea – Stomart Iași la U13 M, U14 M, U16 M și U18 M. Obiectivul principal al tuturor echipelor de juniori îl reprezintă calificarea la turneul final.