Miercuri a fost primul meci la ediția inaugurală „BCR Iași Open” pentru Ana Bogdan, cea care la sfârșitul săptămânii trecute juca finala la Varșovia, turneu WTA 250, performanță care i-a permis o ascensiune până pe locul 75 în clasamentul mondial, fiind jucătoarea cu cea mai bună clasare în această săptămână prezentă la Baza Sportivă Ciric.

Adversara Anei Bogdan (29 de ani) a fost nemțeanca Oana Simion (26 de ani, 470 WTA), care și-a câștigat wild-card-ul pe tabloul principal după ce a învins-o într-un „meci de baraj” pe ieșeanca Ilinca Amariei (20 de ani, 841 WTA). Ana a dominat copios disputa și abia în setul al doilea, la 6-0, 2-0, după câțiva stropi de ploaie, a reușit și Oana primul game din meci. Bogdan a câștigat și setul al doilea, cu 6-2, calificându-se fără emoții în optimi. 

Tot miercuri, rusoaica Darya Asthakova (20 de ani, 256 WTA), venită din calificări, a confirmat jocul bun din confruntarea de marți cu Irina Bara (scor 6-3, 6-3) și a eliminat-o cu un dublu 6-2 pe Cristina Dinu (29 de ani, 313 WTA), cea care marți era condusă cu 1-6, 3-5, dar a profitat de retragerea Mihaelei Buzărnescu (entorsă la glezna stângă)!

Rebeka Masarova (22 de ani, 156 WTA), din Spania, a fost a doua jucătoare calificată în sferturi, după ce a dispus, cu 4-6, 7-6 (5), 6-4, de Nastasja Schunk (18 ani, 146 WTA), din Germania, fază în care se va confrunta vineri cu învingătoarea dintre poloneza Maja Chwalinska (20 de ani, 160 WTA) și Olga Danilovic (21 de ani, 115 WTA), din Serbia, favorita nr. 4, fiica fostului mare baschetbalist Predrag Danilovic, meci care va începe la 17:30, urmat de confruntarea maghiară dintre Panna Udvardy (23 de ani, 93 WTA), favorita nr. 2, și Reka Jani (31 de ani, 135 WTA).

Și ziua de joi se anunță atractivă, cu ultimele patru meciuri din turul al doilea. Evident, Ana Bogdan va încerca s-o răzbune pe ieșeanca Andreea Prisăcariu în disputa cu rusoaica Anastasia Zakharova (20 de ani, 163 WTA), iar Alexandra Cadanțu-Ignatik (32 de ani, 153 WTA) va încerca să furnizeze surpriza în disputa cu Kristina Mladenovic (29 de ani, 112 WTA), din Franța, favorita nr. 6. Merită urmărită japoneza Yuki Naito (21 de ani, 195 WTA, venită din calificări, care a eliminat-o pe principala favorită, Viktorija Golubic, din Elveția) în meciul cu Paula Ormaechea (29 de ani, 248 WTA), dar și Ekaterine Gorgodze (29 de ani, 147 WTA), din Georgia, favorita nr. 8, în confruntarea cu Nadia Podoroska (25 de ani, 190 WTA), din Argentina.Menționăm că „BCR Iași Open” este un turneu cu statut WTA 125 (premii în valoare de 115.000 de dolari).

Tot joi vor fi probabil programate și primele două sferturi la dublu, fază în care este calificată și Andreea Prisăcariu.

Menționăm că „BCR Iași Open” este un turneu cu statut WTA 125 (premii în valoare de 115.000 de dolari).

Sursa foto: BCR Iași Open.

Citiți și: Vocea inginerilor Suzuki: povestea designului noului S-CROSS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *