Trupa lui Leo Grozavu a efectuat joi un antrenament și părăsește Copoul pentru meciul de vineri, din deplasare, cu UTA Arad, programat de la ora 18:30, în deschiderea etapei a IV-a a Superligii. Formația ieșeană va aborda disputa de pe locul 10 al clasamentului grație celor trei puncte cucerite duminică, pe terenul campioanei en-titre, Farul Constanța, în timp ce UTA, pregătită de antrenorul Mircea Rednic, a adunat doar un punct, deși a deschis scorul în toate cele trei meciuri susținute, și ocupă locul 14, fiind însă și pedepsită cu trei penaltiuri!

Poli Iași n-a prea apucat să savureze consistentul succes înregistrat duminică, în compania Farului, pentru că următorul joc, tot în deplasare, a fost programat după numai câteva zile. Luni a fost o zi pierdută în autocar, marți prioritară a fost refacerea, abia miercuri a fost o zi în care Grozavu a putut lucra așa cum își dorește, pentru că joi este o nouă zi de deplasare. UTA a jucat cu o zi mai devreme etapa trecută, la Sibiu, însă Grozavu a eliminat din start o eventuală scuză privind gradul de oboseală.

„Băieții sunt pregătiți să joace cap-coadă orice meci, indiferent de condiții”, a precizat Grozavu la conferința de presă organizată miercuri, în Copou.

Se spune că echipa câștigătoare nu se schimbă, iar echipa care a învins-o acum câteva zile pe Farul, tot în deplasare, și-a făcut datoria cu prisosință. Poate că rezervele constănțene au abordat cam relaxate meciul, ceea ce nu va fi cazul cu UTA, care va intra și mai tare în gura suporterilor dacă nu le va oferi un succes vineri.

Grozavu va juca probabil aceeași partitură, măcar la începutul disputei, ca în meciul cu Farul, cu un presing nemilos și cu combinații în jumătatea adversă cu Roman și Luis Phelipe în prim-plan, secondați de Jatoba. Am menționat deja trei nume care nu prea au cum să lipsească din formula de start, cum probabil nu va lipsi nici portarul Ailenei, care a apărat tot ce era de apărat cu Farul și care are deja două meciuri consecutive în formula de start.

Martac a rămas singurul fundaș dreapta din lot pregătit fizic la nivelul impus de Grozavu (Belu-Iordache încă mai are de recuperat), iar Ștefanovici va fi probabil preferat pe stânga. Tincu și Katanec au fost stoperi etapa trecută și nici lor nu prea li se poate reproșa mare lucru. Fl. Ilie este însă refăcut după accidentarea din meciul cu Hermannstadt, iar guatemalezul Samayoa abia așteaptă să debuteze.

Marchioni n-a reușit cu Farul un meci care să întârzie debutul lui Bordeianu, așa că șansele ca fostul campion cu CFR Cluj să debuteze la Poli Iași par maxime. Despre ceilalți trei mijlocași am amintit deja, așa că rămâne de văzut cu ce atacanți va aborda Grozavu disputa. Vojtus și Gheorghiță au alergat mult cu Farul, mai ales în prima repriză, și este posibil ca tot ei să fie preferați, dar tot Grozavu a precizat că foarte important va fi și aportul venit de pe banca de rezerve, așa că Vașvari, Hlistei, Ciobanu sau Itu pot avea și ei un cuvânt determinant de spus în meciul pentru care UTA nu se confruntă cu probleme deosebite de ordin medical printre titularii primelor trei etape, deși stoperul Benga va fi probabil folosit chiar dacă nu este complet refăcut după o accidentare la gleznă.

„Nu există altă alternativă decât victoria, sunt convins că vom lua toate cele trei puncte. Iașul a beneficiat de o conjunctură favorabilă cu Farul. Leo Grozavu organizează foarte bine jocul, a transferat jucători cu experiență, are fotbaliști de calitate, o echipă mai omogenă ca a noastră. Noi vrem însă să ne impunem jocul și să câștigăm. Suntem favoriți, doar jucăm acasă”, a declarat Mircea Rednic la conferința de presă organizată joi de UTA Arad.

Foto/Video: Poli Iași, UTA Arad.

Citiți și: Pe drumul spre un plus de lux și confort! Mercedes-Benz prezintă noile monovolume și autovehicule comerciale de dimensiuni medii

1 thought on “Ce modificări poate face Leo Grozavu la Poli Iași după victoria cu Farul! Mircea Rednic: „Iașul a beneficiat de o conjunctură favorabilă”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *