Ieșeanul Cezar Crețu (22 de ani, 414 ATP), pregătit de antrenorul Victor Hănescu, a câștigat duminică turneul ITF M15 de la București, „Ioana Cup”, la care anul trecut era finalist. Acum a cucerit trofeul după ce duminică a jucat nu doar finala, ci și semifinala! Două victorii concludente prin care și-a respectat statutul de favorit nr. 1.

Începutul de turneu a fost mai greu, cu set decisiv în primul tur și un tie-break în turul secund, dar din sferturi și-a impus apăsat punctul de vedere. Precedentul trofeu, tot la un M15, data de la începutul lui aprilie, în Antalya.

Ieșencele Andreea Prisăcariu (23 de ani, 342 WTA), pregătită de antrenorul Alexandru Cojocaru, și Ilinca Amariei (20 de ani, 471 WTA), pregătită de antrenorul Adrian Marcu, au fost repartizate în a doua jumătate a tabloului turneului ITF W40 de la Otocec (Slovenia), unde favorită nr. 1 a fost Irina Bara (28 de ani, 192 WTA), iar printre jucătoare am întâlnit-o pe japoneza Misaki Doi (32 de ani, 305 WTA), fostă nr. 30 mondial în 2016.

Ilinca a pierdut în turul al II-a la favorita nr. 2, slovaca Rebecca Sramkova (26 de ani, 238 WTA), cea care în turul al III-lea a eliminat-o pe Doi, iar în sferturi pe Andreea și nu s-a mai oprit până n-a cucerit trofeul. Bara a pierdut în semifinale.

Toți cei trei jucători ieșeni au un 2023 cu trofee cucerite și au fost anunțați că vor evolua în iulie la Baza Sportivă Ciric: Cezar la „Concord Iași Open” (ATP Challenger 100, 10-16 iulie), iar Andreea și Ilinca la „BCR Iași Open” (WTA 125 – 17-23 iulie). Sezonul tenisistic la Baza Ciric a fost deschis săptămâna aceasta cu ediția a II-a a turneului internațional „Iași Tennis Trophy” pentru categoria de vârstă Under 12.

Sursa foto: Cezar Crețu / Facebook.

Citiți și: Opel Corsa facelift: intuitiv și focusat pe esențial!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *