UPDATE: CS Politehnica Iași s-a impus cu 27-3 (15-3), punctele formației ieșene fiind înscrise de Michiduță (două eseuri, o lovitură de pedeapsă și o transformare), Chiriac (eseu), cărora li s-a adăugat un eseu de penalizare.
Rugbiștii de la CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenorii Cosmin Rațiu, Mihai Stuparu și Ioan Iftode, revin sâmbătă pe Stadionul „Tepro”, unde de la ora 11:00 se vor confrunta cu CSM Galați într-un meci din etapa a III-a a play-out-ului Ligii Naționale. Rezultatele lor din primele runde au depins de ultimele faze, ei nereușind să înscrie eseul victorios în disputa cu CS Năvodari (scor 17-21), dar au primit eseu în meciul din deplasare cu RC Bârlad (16-19)!
Aripile Micu și Nicuță nu vor juca din cauza accidentărilor, în schimb Vasilache va reveni în prima echipă după ce a absentat la Bârlad. Matveev va juca aripă, fiind la al treilea post acoperit în play-out, după ce a început ca fundaș și a continuat ca mijlocaș la deschidere. Pentru postul de uvertură a fost ales Ignea, care în primele două jocuri n-a prins lotul, iar în linia a II-a Fânariu va fi titular în premieră în play-out.
Formația probabilă a CS Politehnica Iași este următoarea: Dorogan, Tei, Bădălicescu – Vasilache, Fânariu – Baboiu, Arariței, Chiriac – Vaman (căpitan), Ignea – Matveev, Curcan, Deliu, G. Neagu – Michiduță. Rezerve vor fi Matei, Vieru, Platon, Bișoc, Giușcă, Husdup, Gafița și V. Bălan.
Citiți și: Echipaj „ieșeano-ieșean” la Raliul Iașului! Acasă, așa cum a visat, ca pilot de raliu!